Într-o lume tulburată, în care grija zilei de mâine primează iar evenimente care produc îngrijorare se succed cu repeziciune unele după altele, omul lui Dumnezeu, creştinul autentic are pace! “Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”(Ioan14,27)
Creştinul trebuie să caute această pace, să se umple cu ea. “Depărtează-te de rău, şi fă binele; caută pacea, şi aleargă după ea!” (Ps. 34,14) Pacea nu are de a face cu cel de lângă tine, cu evenimentele înconjurătoare sau cu stresul vieţii cotidiene. Pacea izvorăşte din lăuntrul omului umplut cu Duhul Sfânt, este roada Duhului dăruită de Dumnezeu pentru omul născut din nou. Este ca un râu care inundă sufletul, duhul şi mintea, iar omul care are roada Duhului, pacea, este un om împăcat cu tot ce vine peste el ştiind că mâna bună a Mântuitorului îngăduie doar ceea ce este benefic pentru el.
Omul lui Dumnezeu are Împărăţia Cerurilor în el, iar această Împărăţie este : “Neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.”(Rom14,17)
Această pace lăuntrică este diferită de pacea care ne este descrisă în Matei 10,34: “Nu am venit să aduc pacea ci sabia”. Aici este vorba de relaţiile interumane. Creştinul trebuie să ştie până unde poate merge într-o relaţiie cu cei din lume, şi nu va pune pe primul loc pacea dintre el şi cel cu care relaţionează, ci va susţine adevărul biblic chiar dacă va avea de suferit.
În asemenea împrejurări creştinul va sta de partea adevărului biblic chiar dacă pacea dintre el şi cel cu care relaţionează se va strica.(Matei 10,34-36).
Creştinul trebuie să relaţioneze cu cei din lume, să aibă dragoste pentru ei, dar când este vorba de părtăşii păcătoase el trebuie să plece, să fugă şi să rămână credincios Lui Dumnezeu.
Lună: februarie 2011
R ă p i r e a
Ceru-ntreg străluce de lumină vie
Chiar în plină noapte totu-i luminat
Iar pe nori se arată cu a lui solie
Mirele cel sfânt Domn şi Împărat!
Trâmbiţe răsună tare-n depărtări,
Cei ce au peceta zboară spre Isus!
Părăsesc pământul pentru alte zări
Aşa cum profeţii prin Cuvânt au spus.
Morţii din morminte ies acum afară,
Îmbrăcaţi în slavă, şi în nemurire!
Au trăit în Domnul iar acuma zboară,
Către alte plaiuri, către fericire!
Oştile se adună, cerul străluceşte!
Când pe nori apare Prinţul cu alai,
Omenirea acuma, iată se trezeşte!
Vai! Există toate, iad şi cer şi rai!
Disperaţi aleargă fără de nădejde,
Cei rămaşi, care au un legământ…
Au înţeles acuma că raiul se pierde,
Dacă nu asculţi, în totul de Cuvânt!
Supărare mare! Toţi realizează
Că pierdută-i şansa de-a intra în cer,
Ranguri şi averi, iată nu contează,
Că-ntr-o zi acestea, toate ard şi pier!
Se aud regrete, plânset şi durere,
C-au pierdut chemarea, minunatul har
C-au trăit prin fire şi nu prin „Putere”
Iar acuma totul, totul e-n zadar!!
Amin
Zalau, ian. 2011
Unde sunt sfinţii o Doamne Isuse,
Care merg înainte plătind orice preţ?
Biserica suspină după Haruri apuse
Sunt lacrimi amare, dorinţe nespuse,
Doar câte un susur sfânt mai adie răzleţ.
Moda a luat cu asalt creştinătatea
Lumea, confortul pătrund îndrăzneţ
S-a dus sfinţenia, curăţia, puritatea,
Mila, îndurarea, pacea, dreptatea,
Nonvaloarea se afirmă… „are preţ”
Incet Focul Sfânt s-a stins la altare
Cuvântul vestit n-are putere în el
Avem titluri, funcţii, „o înaltă dotare”,
Coruri, instrumente, orchestre, fanfare,
Dar ungere sfântă – aproape defel!
Sunt grupuri de interese-ntre clerici,
Mândria, tupeul, acasă şi bine se simt.
Se ponegresc de la altare, alte biserici,
Cu aroganţă vorbesc… „cei puternici”
Afisând o evlavie falsă, ei fură şi mint.
Lăcomia muscă adânc, făcând răni care dor
Poporul tânjeşte, dar aluneca-n rău
Falsa închinare a pătruns în popor
Se bârfeşte, se judecă, aşa de uşor,
Ridică-ne Doamne! Dă-ne din Harul Tău!
Uitam că suntem trecători pe pământ,
Ne-am legat de lucruri ce zboară, şi pier.
In alergare, adunam… furtună şi vânt,
Iar ochii, nu sunt aţintiţi mereu în Cuvânt
Ai milă de noi! O Doamne! Asta iţi cer!
O vino Isuse, trezeste-ţi poporul!
Care în vremea din urmă… a aţipit
Sădeşte-ne-n inimi dorinţa şi dorul
Chiar daca ar arde cumplit azi cuptorul
Să stăm pe de-a-ntregul de Tine alipiţi.
amin
Zalau aug. 2010
Am scris aceasta poezie voind sa aprind in tine cititorule dorinta de a te ridica in numele lui Isus si a merge inainte fara nici un compromis. Asta imi doresc mie si tie deopotriva. Impreuna vom reusi! Doamne ajuta! Focul Duhului sa nu lipseasca niciodata din viata noastra sau din slujirea noastra.
Foc lăuntric mistuitor
Ieremia 20 7-11
M-ai induplecat, m-ai biruit o Doamne
Zise Ieremia… cu cap plecat, smerit,
Te rog fierbinte, sa ai mila de mine!
Descurajat sunt azi, ma simt dispretuit.
As vrea sa tac, sa nu vorbesc de Tine,
Ca doar ocara si dispret primesc.
Toata lumea-si bate joc de mine,
Sunt o pricina de ras, toti ma privesc.
Ocara si batjocura, in fiecare zi,
Imi aduce al Tau Cuvant, cand il rostesc
Apasare, silnicie iarasi trebuie sa strig,
Nu pot tacea, oricat as vrea sa ma opresc.
Un foc launtric imi mistuie fiinta,
Inchis e in adanc, in ale mele oase,
As tacea, insa nu pot! Dar am credinta,
Ca toate acestea… imi vor fi foloase.
Aud mereu vorbele rele a multimii,
Spaima ce domneste-n jurul meu
-„Invinuiti-l!” striga tare pelerinii,
-„Sa-l omoram ca nu-i din Dumnezeu”
Toti ce traiau in pace langa mine
Pandesc sa vada cand m-oi clatina
-„Poate se lasa prins!” Zic , n-au rusine
-„Punem mana pe el si ne vom razbuna”
Dar Domnul e cu mine, ca un viteaz puternic
Ma-ncred in El! Prigonitorii nu vor birui!
Ci se vor umple de rusine vesnic,
Iar eu in cer cu El, acolo ma voi odihni!
***
Asa vorbea odata proorocul Ieremia,
Condamnat fiind de multi din jurul lui
Dar a ramas de neclintit, avand taria
Sa spuna doar, Cuvantul Domnului!
Proorocii fost-au improscati cu vorbe
Invinuiti de lucruri ce n-au faptuit
Dar când mulţimea a-nceput a fierbe
Ei au rămas statornici şi de neclintit.
amin 02 mai 2010
Fii omul care spune „Da”!
„Caut printre ei un om care… să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea”
(Ezechiel 22:30)
„Caut un OM să stea-n spărtură”,
Vorbit-a Domnul prin profetul Ezechiel
Chemarea a rămas valabilă prin veacuri
Un OM să fie Domnului fidel !
Dar cine oare aude azi strigarea
Lansată atunci de Sfântul Dumnezeu?
Şi va raspunde -„Da am auzit chemarea
Sunt gata acum ca să renunţ la Eu”
Sfârşitul se arată-n buza depărtării,
Creştinii se adună, stau… la sfat,
Puternică e azi nevoia implicării
Căci Dumnezeu pe Sine ni S-a dat!
„CAUT UN OM!” El strigă cu putere,
Trezeşte-te! Raspunde-I astăzi DA!
Implică-te! Fă tot ce ţi se cere,
Si-n veci se va vorbi de ascultarea ta.
Fii 0mul ce ridică poverile cand dor,
Imbărbătează fratii alunecaţi pe cale,
E vreme de aţipire, sunt oameni care mor
Opreste alunecarea, in neagra morţii vale!
„Caut un om!” răsună şi-azi chemarea,
„Un om, să se muleze in totul pe Cuvânt
Să stea-n spărtură pentru omenire…
Să spună tuturor, că Dumnezeu e Sfânt!”
Fii omul ce raspunde DA chemării!
Şi se ridică indrăzneţ prin har,
Stringentă e nevoia ascultării
Să nu mai strige Domnul in zadar.
a m i n
Zalau sept. 2010
Fii tu cititorule omul care spune DA, şi se implică în lucrearea lui Dumnezeu!
Te caut….
Te caut printre munţi de necredinţă,
Te caut printre lacrimi, dureri şi neputinţă,
Te caut printre faşiile ruptei mele vieţi
Te caut,te caut şi… dau numai de peceţi!
Peceti puse de altii,
Sau… de mine insumi
Te strig, Doamne lasă-Te găsit de mine
Te strig… dintre vechile mele ruine
Te strig dintre patimi ce trag de mine în jos
Te strig, te aştept, te doresc Hristos!
Bezmetic strâng pământul în palme,
Şi te strig, luminează-mă Doamne!
Te doresc cu fiecare fibră a fiinţei mele,
Te doresc să-mi descrii minunatele căi lactee,
Te doresc cum o mamă copilu-şi adoră
Te doresc, Te aştept în a vieţii neostoită horă!
Încrezătoare mă uit spre Tine
Şi Te aştept… vino Doamne!
Te aştept în fiecare clipă din fărâma de timp dăruită,
Te aştept când poftele clocotesc şi în jur e multă ispită,
Te aştept cu teamă uneori, dar şi cu speranţă,
Te aştept când întuneric se face şi e multă ceaţă.
Ascunde-mă Doamne în Tine…
Şi ajută-mă să fac linişte înlăuntrul meu!
Te rog să fii Stăpânul vieţii mele, pentru eternitate
Te rog să curaţeşti sufletul meu de vechile păcate,
Te rog să conduci fiecare fir al gândului meu…
Te rog să mă faci… să seamăn cu Tine mereu!
Mai mult, tot mai mult… până voi fi
Contopită cu Tine… pentru veşnicie.
dec. 2004
Tu, sora mea iubită
(Îndemn pentru Susana)
Tu, sora mea iubita,
Trecuta prin furtuna
Si incercata-n viata…
Ca sa fii blanda… buna,
Chiar gandul mortii sumbru
Ti-a dat tarcoale-n vreme,
Isus iti spune in cuget
O fiica nu te teme!
Priveste la stejarul,
Ce falnic sta pe deal
Cu crengile marete,
Infipt ca un pumnal.
Ploi au curs prin vremuri,
Fulgere si vant,
Cu crengile zdrelite
Infipt sta in pamant.
Se-nalta catre cer
Ca o faclie-n mers,
Sigur e, ca este „un punct” in univers.
Cu radacina infipta bine,
Stejaru-i neclintit,
El e un semn pe Terra,
La aceasta e sortit.
Iar tu iubita sora,
Un semn esti pe pamant,
Oricat vor bate in tine,
Furtuna, viscol, vant,
Statornica-n credinta
Tu vesnic sa ramai,
Cuvantul doar sa-ti fie,
Reazem si capatai.
Chiar ranile facute
De cei mai dragi ai tai,
In perle s-or preface
Mergand prin munti si vai.
In valea deznadejdii,
Cand simti ca poposesti,
Iar duhul indoielii,
Iti spune ca… gresesti,
O nu uita, tu sora
Esti… copil de Dumnezeu!
Tu porunceste-n ruga
Sa plece cel ce-i rau
Sa plece el, satana,
Cu indoiala lui,
Tu esti si vei ramane
Ostean al cerului!
Chiar de s-ar desface
Tot lutul in farame,
Isus acelas este
Si ieri, si azi, si maine.
Doar El este la carma,
Tu crede cu tarie,
Si astfel vei ajunge
In sfanta Imparatie.
Zalau 07 aprilie 2010
Domnul este cu tine asa cum bine stii, El a cantarit tot, iar intr-o zi in cer ii vei multumii. Pana atunci nu privi decat la Domnul si spune: „Chiar daca… eu tot ma voi bucura in Domnul, in Dumnezeul mantuirii mele”. Dedicata: unei surori dragi, careia Domnul i-a spus ca in cer va purta numele de SUSANA
Margini de speranţă
Speranta, s-a zdrobit in asteptare…
Privesc in zare cu ochii umeziti de plans.
De nu-mi raspunzi Isus, cadea-voi in uitare,
Iar sufletu-mi va fi pierdut si invins.
Tacerea Ta, ma strange ca un cleste,
Iar bezna, negura, m-a inconjurat,
Inima-mi bolnava, Te cauta orbeste,
Sufletu-mi Te striga de frica subjugat!
De nu-mi raspunzi o Doamne nici acuma,
Cand teama, disperarea m-au cuprins,
Am sa raman zdrobita… in durere
Si de uitare, sufletu-mi va fi invins.
Raspunde-mi Doamne cand Te caut,
Sunt slaba si in disperare ma framant,
Eu Te doresc cu intreaga mea suflare
Te-as lauda, dar n-am putere sa-Ti mai cant.
Cu fata-n palme stau, zdrobita de durere,
De ce nu vii sa ma ridici de jos?
Bolnava sunt, am obosit, nu am putere,
Esti ultima speranta Domnul meu Hristos!
Am coborat pe treptele credintei,
Te caut Doamne! Unde Te-ai ascuns?
Nu-mi mai raspunzi iubirii si sperantei,
Cerul e de arama, e de nepatruns!
De nu vii Doamne, am sa mor pe cale
Ca trupul e bolnav… iar duhul e slabit,
De nu ma scoti acum din incercare…
Eu am sa mor… Isus, am obosit!
amin iun 2007
…In incercare, asteptand ajutorul Domnului…
Dumnezeu este în cer. El este drept, puternic şi mare, nimeni nu-L întrece în măreţia Sa. Pentru tine însă El este atât cât tu Îl vezi, cât crezi în El, cât Îl laşi să se apropie de tine.
Dacă nu crezi în existenţa Sa, pe El nu-L atingi cu nimic, nu-i ştirbeşti cu nimic din autoritate, doar că împiedici lucrarea Lui în viaţa ta.
Necredinţa ta este zidul despărţitor dintre voi, ea împiedică puterea Lui Dumnezeu să lucreze în viaţa ta.
Poarta de intrare spre Dumnezeu este credinţa, ea este primordială în viața ta, prin ea ai acces în prezenţa lui Dumnezeu. „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui!”(Evrei11,6) Credinţa lui Avraam a rămas o pildă prin timp: „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu prin necredinţă, ci întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să împlinească. De aceea credinţa aceasta ia fost socotită ca neprihănire.”(Rom. 4:20-22)
Dacă încerci să rezolvi tu lucrurile când Dumnezeu îţi spune să aştepţi, asta dovedeşte lipsa credinţei tale în Dumnezeu. Este un lucru mare să rămâi bazat pe El în orice circumstanţe arătându-ți astfel loialitatea și încrederea ta în El. Dumnezeul tău este atât de mare în viaţa ta, cât îi îngădui tu să fie.
Să nu uiţi: Depinde doar de tine!
Cerul, „casa noastră”
Vorbim mereu despre cer, îl punem în cântările noastre și ne gândim la el, dar nu ca la ceva imediat. Niciodată când ne gândim la cer nu zicem: „De mâine am să locuiesc acolo”. Cerul este frumos dar… este departe, sau cel puţin aşa îl percepem noi şi totuşi spunem mereu că este casa noastră că ne dorim să ajungem acolo.
Dar atunci când suntem în faţa morţii, am face orice pentru o clipă de viaţă, suntem gata să cheltuim tot ce avem să mai rămânem pe acest pământ.
Atunci vă întreb: Îl dorim noi cu adevărat sau este doar opţiunea cea mai bună pentru momentul în care vom fi siliţi să părăsim această lume?
Dacă Îl vom iubi cu tot sufletul pe Cel care este proprietarul cerului, dacă Isus va fi centrul universului nostru, dacă toată puterea și ființa noastră va fi plină de Isus, atunci cerul va fi casa noastră cu adevărat. Abia atunci îl vom iubi şi vom dori cu adevărat să ajungem acolo..
Pavel spunea: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig… şi nu ştiu ce să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine;”(Filipeni 1,21-23) Vedem aici siguranţa lui Pavel, care ştia că va fi cu Isus în cer, şi asta producea bucurie şi o aşteptate înfocată a acestei întâlniri.
Când vom avea sentimente de felul acesta, atunci vom putea numi cerul „casa noastră” fără să greşim.