Arhiva lunară: mai 2011

Puterea credinţei

Aş vrea să zbor în lină unduire Pe aripa credinţei spre divin, Să nu alunec în descumpănire Sau să-ntristez sfânta-Ţi privire, Ci-n adorare să mă-nchin! Dar urlă marea, vântul bate Se-năpusteşte în credinţa mea, Iar teama ghearele le scoate Şi … Continuarea

Publicat în poezii | Etichete , , | 1 comentariu

Plăteşte preţul!

Plateste pretul Marii oameni, cei iubiţi de Dumnezeu, Au plătit un preţ, de multe ori cu sânge. Sfinţii au rămas de neclintit la greu Chiar bătuţi fiind şi plini de sânge! Daniel un înţelept de neam ales, S-a rugat, neascultând … Continuarea

Publicat în poezii | Etichete , | Lasă un comentariu

Mirare

Mirare Astăzi sunt salvată, sunt copilul Tău, M-ai ridicat Isuse când eram căzută, Ai luat din mine tot ce era rău… Pentru veci m-ai smuls din negrul hău Ca să nu rămân o oaie pierdută. Dar aceştea Doamne care dau … Continuarea

Publicat în poezii | Etichete , , | 2 comentarii

Avem un azi

Avem un „azi” ce îl iubim Acestui timp mereu ne daruim, Alergăm… prin lume pribegim, Aşa uşor uităm că vine mâine… …şi murim. Un „azi” în care toţi trudim Viaţa, forţa, toată-o dăruim, Un viiror frumos să ne clădim Şi … Continuarea

Publicat în poezii | Etichete , , | 4 comentarii

Încercarea

Încercarea Tu eşti creat să fii biruitor, Deci nu te teme când eşti încercat! Nu tremura când totu-n jur e înfricoşător Adu-ţi aminte, tu ai un Împărat! Acum te doare crâncen lovitura Te arde până în adâncul sufletului tău, Dar … Continuarea

Publicat în poezii | Etichete , | 2 comentarii

Biruitor prin încercări

De poţi tăcea, când toţi lovesc in tine, Cu vorbe grele când esti împroşcat, De poţi tăcea şi să faci numai bine, Tu esti cu Dumnezeu de-apururi împăcat! De poţi răbda când eşti nedreptăţit, Şi toţi lovesc in tine cu … Continuarea

Publicat în poezii | Etichete , | 1 comentariu

Dacă ai veni

Dacă ai veni acum Isuse… La ceas de taină, să-mi vorbeşti, Toate dorurile, ce-au rămas nespuse Nu ţi-aş cere să le împlineşti. Eu am multe în gând acum şi-n taină, Te aştept şi Te ador… plângând, Inima de multe ori … Continuarea

Publicat în poezii | Etichete , | Lasă un comentariu

Urcuş

Pornit-am pe un drum, pe-o carare spre cer, Poverile-s multe si merg catinel. Dureri ma apasa si drumul e greu, Lovituri primesc, mereu si mereu. Dar… urc tot mereu, urc spre Hristos, Doar El imi e tinta pe drumul pietros. … Continuarea

Publicat în poezii | Etichete , , | Lasă un comentariu

Biruitorii

“V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.”(1Ioan 2.14) “….tot aşa, acum trebuie să vă faceţi … Continuarea

Publicat în poezii | Etichete , , | 1 comentariu

Comuniune

Mă frământ o Doamne, tare mă frământ Pentru ce se-ntâmplă astăzi pe pământ Iar dureri ascunse, în mine stau şi zac Vreau din răsputere să îţi fiu pe plac Văd atâtea rele astăzi în popor Şi acestea toate, vai cumplit … Continuarea

Publicat în poezii | Etichete , , | Lasă un comentariu