Pe drum de munte care urca incet,
Taras cu coatele pline de sange
Marsaluiesc spre ce-i curat si drept
Cu inima arzand in al meu piept
Iar sufletul amar, amar imi plange.
Sunt multe rani, e plina a mea desaga,
Din casa celor dragi pe care îi iubesc.
Fantana ce tasnea acum e aproape seaca
Iar potecuta ce-mi era asa de draga
E napadita toata, abia o mai zaresc.
Cu ochii mei de dor arzând
Si ferecată totată în tăcere,
Plătesc tribut la nesfintitul gând
Care m-a îngenunchiat, iar azi plângând
Sunt învelită toată în durere.
Cum s-a putut ca din ceva sfintit
Si din dorinta de a face bine,
Picorul sa imi calce asa gresit
Cum niciodata n-am gandit
Si apoi…sa ma trezesc printre ruine?
Cand noaptea deznadejdii se înteteste
Iar gandul este chinuit amar,
Un licar de sperantă se zăreste
Un picur de credinta mai traieste
Ca truda mea nu este în zadar.
Eu cred in Cel ce tine toate-n mâna
Ce roata vieti astazi învârteste,
Eu stiu, vointa Sa este stăpână,
Chiar de lovita sunt de a Sa mana
Accept ca totul, totul se plăteste.
Eu stiu ca acolo în slavile divine
Ce nu înteleg… atunci eu voi pricepe
Tot răul se va transforma în bine,
Iar greul ce l-am dus printre ruine
S-a termina… când vesnicia începe.
10.01 2013
Greta Andreica