Categorii
Lună: martie 2024
Categorii
Plutind în Har
Plutind în Har
Trăiesc în bucuria cerului de sus
Miresme curg în valuri peste mine,
Aripi de îngeri în fâlfâit nespus
Mi-aduc înviorării ce îmi fac bine!
Eterna primăvară îmi pătrunde viața,
Iar sufletul tresaltă-n adâncă înflorire,
Adieri cerești îmi luminează fața,
Trăiesc o dulce părtășie cu uimire!
Înot în râu, plutesc în taină,
Și înviorată este ființa-mi trecătoare,
Mă îmbraci în har ca într-o haină
Poveri, dureri, îmi sunt acum ușoare!
Tu, Dumnezeu Preasfant din înălțime,
Ai coborât în duhul meu cu foc
M-ai inundat cu daruri, o mulțime,
Mă umpli cu putere în fiecare loc!
Un undelemn de preț îmi curge-n suflet
O undă de etern pătrunde-n mine,
Pe înălțimi pășesc in tainic umblet
Tu mă Desfeți in Har! Mi-e bine!
26 martie 2024