Greta Andreica

Partea a 2-a

Am cerut Domului să-mi vorbească, deoarece numai în felul acesta voi putea contina să stăruiesc pentru pecetluirea deplină.
Am pus un semn înaintea Domnului şi am spus aşa: „Doamne dacă ce am primit este de la Tine atunci, te rog, ca în prima rugăciune care se va face Tu să-mi vorbeşti prin cine vrei Tu, dar Te rog să-mi vorbeşti.”
Toată ziua am petrecut-o în frământări. Aveam o bucurie mare în mine dar cel rău mă necăja şi îmi spunea: „Tu să primeşti Duh Sfânt? Dar nu ştii cine eşti? Ai uitat câte ai făcut?”
Astfel s-a făcut seară şi am plecat la biserică la rugăciune. Ajungand la biserica am observat ca erau foarte puţini frati, vreo opt sau noua.
Prima rugaciune care s-a facut, a fost o rugăciune scurtă în care s-a cerut ajutorul Lui Dumnezeu pentru seara aceea. La finalul rugaciunii, fratele care conducea a vrut să înceapă să citească din Cuvânt, dar a fost oprit de catre un alt frate care avuse o vedenie si dorea sa o impartaseasca.
Astfel ce am cerut Domnului s-a împlinit! Stiam asta înainte să spună fratele ce a vazut in vedenie, caci toată ziua mă târguisem cu Domnul.
Fratele a spus vedenia: „Eu am văzut-o pe sora Greta că stătea la o răscruce de drumuri şi o lumină puternică era deasupra ei, sora fugea în stânga, fugea în dreapta dar lumina o urma oriunde mergea.”

Când am auzit eu acest lucru, m-am pus pe genunchi şi nu mi-a păsat că cei ce erau acolo mă auzeau. Am început să vorbesc cu Dumnezeu, eram sigură de prezenţa Lui şi mă minunam că Slăvitul a venit să stea de vorbă cu mine o femeie slabă şi nevrednică.
I-am spus tot ce am păcătuit, tot ce mă durea, totul era doar între mine şi Dumnezeu! Iar El Bunul Tată nu a întârziat şi a coborât peste mine Duhul Sfânt cu o putere mare şi am început să rostesc cuvinte clare în altă limbă. O bucurie pe care nu pot sa o descriu în cuvinte a coborât peste mine şi pentru prima dată în viaţa mea am fost convinsă că Dumnezeu m-a iertat, că tot ce a fost urât şi murdar s-a şters pentru totdeauna!
Atunci am început o nouă viaţă cu Dumnezeu! Era Tatăl meu, şi asta nu era o vorbă, ci era ceva real.
Căderi, alunecări au mai fost, dar mă ridic de atunci mereu şi mereu în numele lui Isus şi merg mai departe. Am siguranţa că sunt copilul Său şi că într-o zi îl voi vedea.