Credinţa adevărată se jertfeşte,
Se dă pe sine pentru-al tău folos,
Ea pentru Dumnezeu trăieşte
Călcând mereu pe urma lui Hristos!
Credinţa adevărată are milă
De cel căzut între tâlhari,
Se pleacă, îl oblojeşte, e umilă
Nu se-nspăimântă de barbari.
Credinţa adevărată plânge cu săracul
Ce a rămas flămând afară-n drum,
Ea îi aduce pâine, îi umple sacul,
Nu trece pe alături, nicidecum!
Credinţa adevărată o găseşti
În casa unde este jale,
Plângând, acolo o-ntâlneşti,
Cu vorbe calde şi reale.
Sau poate fi şi la spital
Lângâ bolnavul ce abia priveşte,
Aduce ajutorul cel vital,
Nimic şi nimeni n-o opreşte.
Credinţa adevărată nu se teme
Ea vede mai încolo de prezent,
Chiar dacă toţi în jurul ei ar geme
Aşteaptă ajutorul insistent.
Credinţa mută munţi cei puternici,
Că nu o înspăimântă nici un greu,
Ea e mereu printre cei harnici,
Căci se încrede deplin în Dumnezeu.
Amin
Zalau, 26 sept 2012