Drumul mi-e urcus spre biruinta

Azi plang a inserare si a toamna,
Cu glas de ploaie inspre asfintit.
Iar vremea care trece, marea doamna…
Asterne riduri grele care inseamna
Ca tot ce este aicea are un sfarsit.

Si merg agale in plina inserare
In timp ce frunze cad peste poteci
Gandintu-ma la viata trecatoare
Iar razele tarzii aduc culoare
Si-mi lumineaza fiinta pentru veci.

O! nu durerea care este mare
Va fi un etalon in viata mea….
Nici rana care sangera si doare
Si care-o simt acut la cingatoare
Ori apasarea care-i tot mai grea.

Ci drumul mi-e urcus spre biruinta
Pe cai de stele inspre rasarit
Iar mintea mea trudeste-n staruinta
Ca sa ajung de fi-va cu putinta
La dreapta Celui care este Infinit!

Greta Andreica
zalau 29 05  2015

Acest articol a fost publicat în poezii și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>