Furia oarba a neputintei crunte

 

Stiam ca plange cerul pe poteci
Si n-are cum lumina sa-ma absoarba,
Dar am plecat sa ma ascund pe veci
Sa stau pitita dupa umbre reci
In nebunia mea eram asa de oarba!

Un val aduce altul val din zare,
Se ingramadesc naucitor spre mal.
Caut alin si leac cu disperare
Sa ma-nvelesc doar in uitare
Dar zac la tarm lovita crunt de val.

Furia oarba a neputintei crunte
Ma-nvaluie, ma strange ca un ghem,
In suflet mi s-a pravalit un munte,
Dureri navalnice imi zac pe frunte,
Iar sub povara deznadejdi gem.

Cum pot sa ma ridic acuma oare?
Cand mii de tone ma apasa greu!
Zdrobita si calcata in picioare,
Ranita grav, in incercare,
Privesc doar catre Tine Dumnezeu!

Doar mana Ta mai poate a ma scoate
Din inclestarea unde zac zdrobita,
Mintea natanga n-a stiut socoate
Iar astazi doar a geme poate
Si…  a astepta sa fie izbavita.

01 07 2013
Greta Andreica

 

 

 

Atata truda, atata lupta
Atata alergare grea

Acest articol a fost publicat în poezii și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>