Ieri pierdută-n lumea mare
În drum către nicăieri,
Pleavă ce plutea în zare
Cu mândrie şi plăceri.
Ieri căutând o împlinire
Şi un nume pe pământ,
Plină de păcat şi fire
Neştiind ce este sfânt.
Azi prin marea-Ţi îndurare
Mântuită prin Hristos,
Sus în barca de salvare
Luptând să trăiesc frumos.
Orice mădular în parte,
Rob să-l fac ascultător,
De păcat vreau al desparte
Ca să ard apoi de dor.
Ochii mei sunt astăzi ţintă
Doar în Sfântul Tău Cuvânt,
Sufletul prin Duhul cântă
Ţintind spre ce este sfânt.
Mâine sus în Ţara Sfântă
În splendoare şi mărire,
Unde sfinţii toţi îţi cântă
Sus în Rai şi nemurire.
Fericită pe vecie,
Voi uita orice necaz.
Plină-n duh de bucurie
Fără lacrimă pe obraz.
Proşternută-n adorare
Îţi voi mulţumi frumos
Că din lumea de pierzare
M-a salvat Isus Hristos.
Greta Andreica
Zalau, 10 Feb. 2013.
Un răspuns la “Ieri, azi şi… mâine”
E mare bucurie pentru un asa mare har.
Dumnezeu sa vă daruiasca multa putere in continuare.