Ierni se perindă prea ades între noi

Ierni se perindă prea ades între noi,
Și curg lacrimi și doruri și ploi,
Ochii de dor sunt uscați, triști și goi,
Timpul si viața s-au interpus ca un sloi.

Te caut avid culegând doar tăcere
Dar inima nu încetează să spere,
In mine e golul ce pe Tine te cere
Aștept calda, suava, Ta mângâiere!

Să mă porți iar pe creste inalte în zbor
Să gust ce e veșnic să mă umplu de dor
Să trăiesc pe înalțimi, chiar de sunt muritor
Să înțeleg iubirea-ți de dincolo de nor.

Cum oare piciorul în firesc a călcat,
În timp ce căutam doar sfântul Tău sfat?
Cum m-am trezit în cotidian înglodat
Iar inima-mi geme ceresc Împărat?

Apucă-mă de mână și ține-mă bine
Să nu ma risipesc căutând în ruine.
Ochii să îmi fie ațintiți doar în Tine,
Să nu îți aduc niciodată rușine!

Mi-e dor de Tine in noapte târziu
De aceia Iubite în taină îți scriu.
Cuprinde-mă în brațe, doar a ta vreau să fiu
Că în lume e frig, întuneric, pustiu.

Versuri: Greta Andreica 13 12 2020, pictura: Alexandra Andreica.
,

Acest articol a fost publicat în poezii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>