Deznădejdea bate la fereastră,
Corăbiile toate le-am distrus în van…
Iar porțiunea cea de cer albastră
Ce strălucea pe potecuța noastră,
A disparut, doar nori mai văd prin ram.
Si urlă marea, e vânt și vijelie,
Tot ce-a stat drept, se îndoaie la pamânt,
Mă simt secată, goală și pustie,
Că doar incertitudini vin stinghie
Ca să sfărâme tot ce-i legământ.
Mă doare până la lacrimi necredința
Ce crește și devine un colos,
Când sfârtecată toată mi-e ființa
Si vânturi reci brăzdează conștiința,
Mă-ntreb ce fost-a oare cu folos?
Sunt ce-am mai fost, că tot e vechi sub soare,
Zac înfundate vechile fântani,
E plin de pietre buruieni și câini
Când văd acestea toate tare mă mai doare
Aș vrea să pot să-mpart albastre pâini.
11 08 2016
Greta Andreica
Bună, mă bucur că ai intrat în acest spaţiu virtual, te invit să mă cunoşti prin ceea ce scriu. Iubesc poezia şi îmi place să versific, dar în acelaşi timp scriu şi meditaţii, mărturii. etc. Tot aici vei găsi o parte din lucr
Versuri extraordinar de frumoase. Continuati sa scrieti,