Cu pumni stranși, venim in lume
Iar cat trăim tot adunam
Dar intr-o zi vedem că-s spume
Avere, case, sau…. renume
Răman aici iar noi plecam!
O mana de țărâna umblatoare
Plina cu vise, doruri, nazuințe
Cu inima ce ades ne doare,
Iar cand suntem la stamtorare
Vedem a noastre neputinte.
Ăsta e omul, o parere!
O umbra ce se duce intr-o clipa
E nerv, vointa, e durere,
Dragoste, blandete si putere,
O mana stransa, sau…risipa.
Ne credem veșnici pentru o clipa,
Ne pare ca suntem nemuritori
Insa cand vine vre-o risipa,
Cand tot ce avem se duce-n pripa
Vedem ca suntem trecatori.
Ne framantam degeaba ca o umbra
Tot adunam la lucruri fara rost
In boala insa zarea-i sumbra,
Iar cand vedem a morții umbră
Ne înfioram ca un soldat în post.
Dar sufletul e veșnic, el traiește,
E mai presus de carnea pieritoare
El catre veșnicie ades privește
Prin Duhul adesea ne trezeste
Sa nu ne limităm la viața trecatoare!
Greta Andreica
24 Mai 2013