Plâng a înserare

Azi plâng a înserare și a toamnă,
Cu glas de ploaie înspre asfințit.
Iar vremea care trece, marea doamnă…
Zidește in juru-mi pietre de granit.

Și merg agale în plină înserare
În timp ce frunze cad peste poteci,
Iar razele târzii aduc culoare
Și-mi luminează ființa pentru veci.

El, timpul, își deapănă firul,
Trecerea lui prin mine-i schimbare,
Îndreaptă și așează, continuă șirul,
Toamna vieții modelează și doare!

Dar nu durerea care-i trecătoare,
Va fi un etalon in viața mea….
Nici rana care sângeră și doare,
Ori apăsarea care-i tot mai grea.

Ci drumul mi-e urcuș spre biruință
Pe căi de stele înspre răsărit
Ca sa ajung de fi-va cu putință
La dreapta Celui care este Infinit!

Acest articol a fost publicat în poezii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>