Mirare
Astăzi sunt salvată, sunt copilul Tău,
M-ai ridicat Isuse când eram căzută,
Ai luat din mine tot ce era rău…
Pentru veci m-ai smuls din negrul hău
Ca să nu rămân o oaie pierdută.
Dar aceştea Doamne care dau în mine
Şi aruncă vorbe, împrăştie ocări,
Şi-au făcut un ţel din a mă face de ruşine,
Spun că tot ce fac nu este bine
Iar vestea o poartă peste mări şi ţări!
Mă-n fior in mine când aud ce zic
Tac şi tremur toată, mă uimesc nespus,
Eu sunt ne-nsemnată, eu nu sunt nimic
De ce se frământă? Nu ştiu ce să zic!
Dar eu ştiu aceasta, te iubesc Isus!
Sunt o păcătoasă este adevărat,
Am făcut greşeli fără de număr…
Dar pe toate Doamne le-ai iertat,
Inima deplin, deplin mi-ai curăţat
Astăzi merg voioasă lângă sfântu-Ţi umăr.
Oare pentru ce sunt acestea toate?
Atâta ocară, vorbire de rău…
Cel ce Adevărul ar trebuii să-l poarte
Chiar de la altar bârfa o împarte
Asta vrei Tu Doamne de la unsul Tău?
Unde e iubirea scrisă-n Sfânta Carte
Care aleargă noaptea prin hăţiş şi văi?
Ca oaia pierdută pe umeri să o poarte
Să îi lege rana să meargă mai departe
Cântând bucuroasă că e printre ai Tăi.
Astăzi cel din frunte bate oaia bine
Când o vede că abia s-a-ntors,
O răneşte grav să-i fie ruşine…
De rău o vorbeşte să ştie oricine
Că ea nu-i din turmă, nu e cu Hristos
Mă închin Isuse cu-ntreaga fiinţă
Că Te-ai îndurat de mine şi ai mei
Paşii mi-Ai purtat spre sfânta pocăinţă
Ai luat în mine, Doamne Tu fiinţă!
Iartă-i Sfinte Tată pe păstorii răi!
amin
Am scris această poezie duminică noaptea(22-23 mai 2011), după o lovitură primită din partea celor care ar trebui să lege rănile nu să le provoace. Drag cititor vreau să-ţi spun că deasupra tuturor există Dumnezeu iar El îngăduie uneori stări de felul acesta pentru ne transforma, a sădi caracterul Său în noi. Domnul să ne ajute să ieşim biruitori prin orice încercări! Doar cine va răbda până la sfârşit, va avea parte de mântuire!
