Poartă-ţi crucea cu demnitate,
ştiind că suferinţa pentru credinţă te înnobilează,
te desăvârşeşte
şi te duce
în prezenţa lui Dumnezeu.
Etichetă: meditaţie
Categorii
Soarele neprihănirii
Cristos revine
Când soarele coboară-n asfinţit, iar razele lui molatece sângerânde parcă, ne ating uşor, simţim o părere de rău, dar în acelaş timp avem siguranţa că mâine va răsări în acelaşi loc ca altădată, nu ne îndoim de asta, deşi soarele a apus şi nu-l mai vedem, lăsând întunericul şi răcoarea stăpână peste tot.
Isus a fost pe acest pământ, a trăit ca om, a fost cunoscut de oamenii din vremea Sa, ne-au rămas dovezi istorice a existenţei Lui şi a minunilor pe care le-a făcut.
Avem Biblia, Cuvântul Vieţii care stă în picioare în ciuda celor care au luptat de-a lungul vremii împotriva ei, Mai mult avem mii şi mii de vieţi transformate de puterea Jertfei Lui Cristos.
-De ce atunci există îndoială în ce priveşte existenţa lui Cristos?
-De ce există îndoială când este vorba de revenirea Lui?
Atunci când este noapte ştim cu siguranţă că soarele va răsări, la fel de bine ar trebui să credem în revenirea lui Cristos.
Semnele vremurilor ne vorbesc cu putere că revenirea lui Cristos să-şi ia mireasa, să o răpească la cer este tot mai aproape, tot mai evidentă.
Aşa cum soarele apare în fiecare zi şi luminează, aşa va apărea Soarele neprihănirii, Cristos Domnul şi va răsplătii tuturor celor ce L-au urmat.
Categorii
Biruitor prin pace
Într-o lume tulburată, în care grija zilei de mâine primează iar evenimente care produc îngrijorare se succed cu repeziciune unele după altele, omul lui Dumnezeu, creştinul autentic are pace! “Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”(Ioan14,27)
Creştinul trebuie să caute această pace, să se umple cu ea. “Depărtează-te de rău, şi fă binele; caută pacea, şi aleargă după ea!” (Ps. 34,14) Pacea nu are de a face cu cel de lângă tine, cu evenimentele înconjurătoare sau cu stresul vieţii cotidiene. Pacea izvorăşte din lăuntrul omului umplut cu Duhul Sfânt, este roada Duhului dăruită de Dumnezeu pentru omul născut din nou. Este ca un râu care inundă sufletul, duhul şi mintea, iar omul care are roada Duhului, pacea, este un om împăcat cu tot ce vine peste el ştiind că mâna bună a Mântuitorului îngăduie doar ceea ce este benefic pentru el.
Omul lui Dumnezeu are Împărăţia Cerurilor în el, iar această Împărăţie este : “Neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.”(Rom14,17)
Această pace lăuntrică este diferită de pacea care ne este descrisă în Matei 10,34: “Nu am venit să aduc pacea ci sabia”. Aici este vorba de relaţiile interumane. Creştinul trebuie să ştie până unde poate merge într-o relaţiie cu cei din lume, şi nu va pune pe primul loc pacea dintre el şi cel cu care relaţionează, ci va susţine adevărul biblic chiar dacă va avea de suferit.
În asemenea împrejurări creştinul va sta de partea adevărului biblic chiar dacă pacea dintre el şi cel cu care relaţionează se va strica.(Matei 10,34-36).
Creştinul trebuie să relaţioneze cu cei din lume, să aibă dragoste pentru ei, dar când este vorba de părtăşii păcătoase el trebuie să plece, să fugă şi să rămână credincios Lui Dumnezeu.
Dumnezeu este în cer. El este drept, puternic şi mare, nimeni nu-L întrece în măreţia Sa. Pentru tine însă El este atât cât tu Îl vezi, cât crezi în El, cât Îl laşi să se apropie de tine.
Dacă nu crezi în existenţa Sa, pe El nu-L atingi cu nimic, nu-i ştirbeşti cu nimic din autoritate, doar că împiedici lucrarea Lui în viaţa ta.
Necredinţa ta este zidul despărţitor dintre voi, ea împiedică puterea Lui Dumnezeu să lucreze în viaţa ta.
Poarta de intrare spre Dumnezeu este credinţa, ea este primordială în viața ta, prin ea ai acces în prezenţa lui Dumnezeu. „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui!”(Evrei11,6) Credinţa lui Avraam a rămas o pildă prin timp: „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu prin necredinţă, ci întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să împlinească. De aceea credinţa aceasta ia fost socotită ca neprihănire.”(Rom. 4:20-22)
Dacă încerci să rezolvi tu lucrurile când Dumnezeu îţi spune să aştepţi, asta dovedeşte lipsa credinţei tale în Dumnezeu. Este un lucru mare să rămâi bazat pe El în orice circumstanţe arătându-ți astfel loialitatea și încrederea ta în El. Dumnezeul tău este atât de mare în viaţa ta, cât îi îngădui tu să fie.
Să nu uiţi: Depinde doar de tine!
Categorii
Cerul, „casa noastră”
Vorbim mereu despre cer, îl punem în cântările noastre și ne gândim la el, dar nu ca la ceva imediat. Niciodată când ne gândim la cer nu zicem: „De mâine am să locuiesc acolo”. Cerul este frumos dar… este departe, sau cel puţin aşa îl percepem noi şi totuşi spunem mereu că este casa noastră că ne dorim să ajungem acolo.
Dar atunci când suntem în faţa morţii, am face orice pentru o clipă de viaţă, suntem gata să cheltuim tot ce avem să mai rămânem pe acest pământ.
Atunci vă întreb: Îl dorim noi cu adevărat sau este doar opţiunea cea mai bună pentru momentul în care vom fi siliţi să părăsim această lume?
Dacă Îl vom iubi cu tot sufletul pe Cel care este proprietarul cerului, dacă Isus va fi centrul universului nostru, dacă toată puterea și ființa noastră va fi plină de Isus, atunci cerul va fi casa noastră cu adevărat. Abia atunci îl vom iubi şi vom dori cu adevărat să ajungem acolo..
Pavel spunea: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig… şi nu ştiu ce să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine;”(Filipeni 1,21-23) Vedem aici siguranţa lui Pavel, care ştia că va fi cu Isus în cer, şi asta producea bucurie şi o aşteptate înfocată a acestei întâlniri.
Când vom avea sentimente de felul acesta, atunci vom putea numi cerul „casa noastră” fără să greşim.