Categorii
poezii

O cât aş vrea!


O cât aş vrea să pot să spun
La cei ce-s în pierzare,
Cât este Domnul meu de bun
Sub ocrotirea Sa să-i pun
Sub marea Sa îndurare.

O cât aş vrea să fiu un far
Ce lumii să arate,
Că e un ultim ceas de har,
Că mântuirea e în dar,
Cum scrie în sfânta Carte.

Să pot să duc vestea împăcări
În lumea asta largă,
În lungul şi în largul zării,
Să spun că Sângele iertării
Mai spală vina întreagă.

O cât aş vrea să îi aduc
Pe toţi, pe toţi, la Cruce,
Să strig că vremea-i în amurg
Cei ce-L resping în Iad ajung,
Iar şansa lor se duce!

O cât aş vrea să fiu mai sfânt
Făcând doar ce e bine.
Cu nou imbold, cu sfânt avânt
Să strig mereu al Său Cuvânt
Şi să mă încred în Sine.

Greta Andreica
Zalau, 22 februarie 2013

Categorii
poezii

Nebunia propovăduirii crucii


Când a venit aici pe Terra,
Isus avut-a un scop precis.
Să înlăture pe veci himera
să aducă mânuire pentru Terra
vorbind de Tatăl şi de paradis.

El a venit ca să aducă crucea
şi jugul bun ce trebuia purtat,
o nebunie pare de atuncea,
să înnalţi ce te smerşte aicea,
să crezi şi să poţi fi salvat.

-Cum? Să poţi fi iertat de toate
păcatele ce-n viaţă le-ai comis?
-După o viaţă plină de păcate,
în care te-ai scăldat pe săturate,
să poţi să mai ajungi în Paradis?

-Prin sângele cel sfânt se poate
să fii salvat din hău şi înnoit,
Puterea crucii scoală azi din moarte
şi te eliberează chiar de toate,
De crezi în Isus, azi eşti mântuit!

Prin cruce a venit iertare
pentru omul slab şi păcătos,
care mergea către pierzare
cuprins de-a lumii frământare.
Atuncia când s-a interpus Hristos!

Venit-a Harul aici în vale,
prin cruce poţi să fi iertat.
Să scapi de a ispitelor rafale
ce vin adesea-n a ta cale,
Crezând, eşti liber de păcat!

Aceasta cruce pare nebunie
pentru omul care zace în păcat,
Însă… de crede, îl învie,
eliberându-l de orice robie
şi este pentru veci salvat!

O, minunată Jertfă de pe cruce,
Tu ne-ai adus o mare izbăvire!
Crezând în harul ce viaţă aduce
orice muritor poate să apuce
un loc în cer, în Mântuire!

Greta Andreica
Zalau, 18 Dec.2012

Categorii
poezii

Puterea credinţei

Aş vrea să zbor în lină unduire
Pe aripa credinţei spre divin,
Să nu alunec în descumpănire
Sau să-ntristez sfânta-Ţi privire,
Ci-n adorare să mă-nchin!

Dar urlă marea, vântul bate
Se-năpusteşte în credinţa mea,
Iar teama ghearele le scoate
Şi dejnădejdea se socoate
Să picure-ndoiala grea!

Mă uit în jur cu-nfrigurare
Că totul este sumbru şi tăcut
Plângând apare trista jale
Ce picură amar în a mea cale
Şi nu mai ştiu ce este de făcut!

Dar cine oare porunceşte
Şi aduce soare în viaţa mea?
Că necredinţa se chirceşte…
Speranţa uite se iveşte!
Iar eu păşesc timid spre ea!

Credinţa se ridică şi priveşte
Jos încă e taifun nimicitor,
Dar îndrăzneaţă peste el pluteşte
Atunci când Domnul porunceşte
Deasupra lui mă-nalţă în lin zbor.

Amin

Categorii
poezii

Mirare

Mirare

Astăzi sunt salvată, sunt copilul Tău,
M-ai ridicat Isuse când eram căzută,
Ai luat din mine tot ce era rău…
Pentru veci m-ai smuls din negrul hău
Ca să nu rămân o oaie pierdută.

Dar aceştea Doamne care dau în mine
Şi aruncă vorbe, împrăştie ocări,
Şi-au făcut un ţel din a mă face de ruşine,
Spun că tot ce fac nu este bine
Iar vestea o poartă peste mări şi ţări!

Mă-n fior in mine când aud ce zic
Tac şi tremur toată, mă uimesc nespus,
Eu sunt ne-nsemnată, eu nu sunt nimic
De ce se frământă? Nu ştiu ce să zic!
Dar eu ştiu aceasta, te iubesc Isus!

Sunt o păcătoasă este adevărat,
Am făcut greşeli fără de număr…
Dar pe toate Doamne le-ai iertat,
Inima deplin, deplin mi-ai curăţat
Astăzi merg voioasă lângă sfântu-Ţi umăr.

Oare pentru ce sunt acestea toate?
Atâta ocară, vorbire de rău…
Cel ce Adevărul ar trebuii să-l poarte
Chiar de la altar bârfa o împarte
Asta vrei Tu Doamne de la unsul Tău?

Unde e iubirea scrisă-n Sfânta Carte
Care aleargă noaptea prin hăţiş şi văi?
Ca oaia pierdută pe umeri să o poarte
Să îi lege rana să meargă mai departe
Cântând bucuroasă că e printre ai Tăi.

Astăzi cel din frunte bate oaia bine
Când o vede că abia s-a-ntors,
O răneşte grav să-i fie ruşine…
De rău o vorbeşte să ştie oricine
Că ea nu-i din turmă, nu e cu Hristos

Mă închin Isuse cu-ntreaga fiinţă
Că Te-ai îndurat de mine şi ai mei
Paşii mi-Ai purtat spre sfânta pocăinţă
Ai luat în mine, Doamne Tu fiinţă!
Iartă-i Sfinte Tată pe păstorii răi!

amin
Am scris această poezie duminică noaptea(22-23 mai 2011), după o lovitură primită din partea celor care ar trebui să lege rănile nu să le provoace. Drag cititor vreau să-ţi spun că deasupra tuturor există Dumnezeu iar El îngăduie uneori stări de felul acesta pentru ne transforma, a sădi caracterul Său în noi. Domnul să ne ajute să ieşim biruitori prin orice încercări! Doar cine va răbda până la sfârşit, va avea parte de mântuire!

Categorii
poezii

Trezeşte-te azi omenire!

Trezeşte-te azi omenire!

Este o poveste tristă dar adevărată,
Povestea e…
Că-n cer avem un Tată,
Care demult când noi nu aveam chip,
Nu exista pământ,
Nu exista nisip…
În Sine Însusi s-a gândit,
Să fie mări cu ape a poruncit.
Pământul l-a creat cu-al Său Cuvânt
Şi toate ce-s pe el
Le-a creat rând pe rând…
Flori şi munţi şi animale după soi
Şi continente, văi prăpăstioase,
Gheţarii veşnici, plini de sloi.

La urmă, omul la făcut
Cu mâna Lui,
După asemănarea Sa
Şi… după chipul Lui.
I-a dat porunci şi legi şi…
Libertate,
Dar omul le-a călcat pe toate.
N-a ascultat de cel ce l-a creat
Femeia, „sarpele” au complotat
Şi astfel omenirea căzut-a în păcat.

Plimbându-se prin splendida grădină,
El Creatorul, sa uitat la „tină”
Şi frunzele se legănau înfrigurate,
Că legile Divine
De om au fost călcate.
… Şi astfel omul fost-a alungat,
Cu trudă şi sudoare
Să câştige pâine de mâncat.
Din pricina lui
Pământul fost-a blestemat.
Natura întreagă a încremenit,
Când omul a păcătuit…
De vremi de mult uitate
Şi-a amintit…

Atuncea Sfântul Dumnezeu,
Ce nu putea privi păcatul meu,
A hotărât ca să-l trimită jos,
Pe acest pământ…
Pe Fiul său iubit, ISUS HRISTOS
Ca să plătească cu viaţa Sa,
Păcatul greu ce stăpânea lumea.
O hotarâre grea pentru un Tata
Să dea pe fiul său
Dar vina…
Doar cu Sânge Sfânt putea a fii spălată.

Şi a venit Isus, ascultător mereu…
Că a iubit sufletul tău şi-al meu.
Chip de muritor a îmbrăcat,
Şi… Sa jertfit, şi… ne-a salvat
Scapând întreaga omenire din păcat.
Acum e-n slavă, din morţi a înviat,
E al nostru Rege şi Împărat.

Iar noi ce facem?
Risipim mereu…
O dragoste imensă… de Fiu… de Dumnezeu.
Povestea de aceia este tristă,
Că avem această şeansă, oferită
Iar noi, cu capul aplecat spre acest pământ,
Secerăm furtună şi semănăm doar vânt.

Trezeşte-te astăzi omenire!
Că vremea este la apus
Iar drumu-ţi duce la pieire
Apucă astăzi şansa dată ţie
Să ajungi în veşnica împărăţie.

amin
Zalau sept. 2010