Greta Andreica

Dumnezeu îmi vorbește din mine

Blindaj, glorios, statornic și veșnic
Ești Tu, Părinte, Dumnezeu și Tată.
Ascunsă cu Hristos în Tine, în loc tainic,
Nu am a mă teme de nimic niciodată.

Pot vânturi să sufle, furtuni peste mare,
Pot bârfe și boli să înconjoare pământul,
Seva ce curge din Tine fără încetare
Îmi umple ființa, și ochii, și gândul.

Eu sunt doar prelungirea iubirii divine,
Sunt mâna ce o întinzi în nevoie,
Sunt glasul ce vorbește omenirii despre Tine
Și umărul ce ridică pe cel ce se îndoaie.

Sunt genunchiul plecat, cerând iertare,
Că ochii prea ades privesc înspre lume,
Sunt piciorul care aleargă spre cei în pierzare
Spre cei legați de obiceiuri și cutume.

Tu îmi vorbești din mine, în tăcere,
Aud inima Ta cum strigă în
taina nopții.
Te doare omenirea care piere,
Nu vrei să-i lași în voia sorții.

Ajută-mă să rămân în Tine fără margini de timp,
Să pot să fiu mâna inimii Tale,
Să fiu gura glasului Tău în al vieții anotimp,
Să nu mă înghită lumea cu ale sale.

Să rămân în Tine fără de teamă,
Știind ca Tu ridici pe cel căzut,
Să nu mă înghită a vieții dramă,
Ci-n Tine să fiu— început și sfârșit.

Bedford 25. 02 26

Cine sunt eu să pot să cer,
O, Tată Sfânt, a Ta prezență,
Când am greșit atât de mult,
Trăind fără adâncă reverență?

Un ciob sunt, praful de pe drum,
O frunză clătinată-n vânt,
Dar mă încred adânc în Tine
Și-n preasfințitul Tău Cuvânt.

Ce-mi spune să nu mă-ndoiesc:
De munții-n adânc se mută,
În ceasul cel amar și greu,
Dragostea Ta mă ține-n luptă.

Ce dragoste de Dumnezeu,
Atât de-adâncă și de vie,
Să se aplece lângă drum
Când strigă-o inimă pustie.

Mă-nclin adânc în fața Ta,
Izvor de viață-n veșnicie,
Tu ridici ciobul de pe drum,
Îl ierți, îl chemi cu bucurie.

Nu merit, Doamne, atâta har,
Un Dumnezeu să mă iubească,
După căderi și lupte în zadar,
Să-mi dai inel și ungere cerească.

Ce pot să-Ți spun, Părinte bun,
Ce ții în mâini tot universul?
Decât să mă smeresc adânc,
Că Tu mi-ai pus în gând și versul.

Greta Andreica

26 01 26 Bedford

” Biruință asupra morții”

Prezență sumbră printre noi,
Moartea-și atârnă liliecii pe coline;
Peșterile-ți reci sunt un convoi
Ce umplu dealurile-n mărăcine.

Te-am privit de aproape, moarte,
Cu ochii plini de lut și teamă;
Dar nu mai ești stăpână peste noapte,
Ci umbră frântă, fără vamă.

Ai strigat mii de nume peste timp,
Ai numărat suspine grele,
Dar peste-al tău adânc destin
Hristos sa interpus cu a Sa putere.

Azi, prin credință, te anunț solemn:
Tu, biruită ești pentru vecie.
Hristos, Lumina, te-a învins
Când boldul ți-a fost frânt, cu a sa tărie.

A înviat cu cheile la brâu,
Le-a smuls în cruntă încleștare;
El le deține — a învins,
Salvând o lume întreagă din pierzare.

Nu-mi mai ceri sufletul tribut,
Nici frică nu-mi mai pui pe cale;
Căci Viața, Veșnic început,
A rupt hotarul dintre ale tale.

Iar dacă trupul va tăcea
Ca o sămânță pusă în glie
Eu știu: din moarte mă voi ridica
Spre Înviere întru vesnicie.

Chiar în proximitatea ta trăind,
O pace adâncă mă înconjoară;
Eu doar mă voi muta în cerul sfânt,
Unde nimic, pe veci, nu o să doară.

Greta Andreica

Un nou unceput în care
cerul zâmbește pe potecile vieții,
aducând noi șanse.
Din petice de speranțe să croim
drumuri bătătorite,
din pași mărunți, dar statornici,
în care răbdarea învață
ce graba nu poate cuprinde.

Când genunchii plecați aduc
izbânzi,
iar rugăciunea nerostită
se face punte peste prăpăstii,
când aripile frânte se înalță în zbor
maiestuos.

Rănile, odinioară deschise,
devin semne de lumină,
când eul se lasă înfrânt,
iar sufletul, încercat,
învață din nou să spere,
ancorat în divin.

Trăind exaltări înălțătoare pe muntele
unde nu colcăie răutatea,
unde aerul e pur și
lumina curge neîngrădită,
iar poverile cad una câte una,
sufletul zburând neînfricat
deasupra criticii lumii.

Greta Andreica 04.01.’25

Un an… și ce an, Doamne!
Zorile îmi vorbesc despre măreția Ta,
iar apusurile îmi aduc cerul pe pământ,
învățându-mă să mă îndrăgostesc tot mai mult
de veșnicie.

Toamna mi-a vorbit despre trecere,
despre coborâre și lepădare,
iar primăvara a venit ca o promisiune tăcută,
mesageră a învierii.

Ce an…
un an al luptelor cu dinții încleștați,
al pașilor făcuți prin noapte,
proclamând biruință peste neputință,
când trupul slăbea,
dar sufletul se ținea cu putere de Tine.

Am așteptat lumina
să inunde abisul bolii,
să spargă frica,
să facă loc vieții.

Și am crezut —
cu toată ființa —
că norul, cât un lat de palmă,
va aduce ploaia curățitoare.

Chiar dacă cerul a tăcut
eu am rămas cu ochii spre Tine,
știind că fiecare anotimp
poartă amprenta harului Tău.

Că după furtună,
va răsări din nou lumina Ta,
când fiecare suflare va fi umplută de har,
Cântând biruința vieții.

Chiar când se lasă noaptea,
nu cobor din barcă.
Rămân cu privirea spre cer,
știind că harul Tău
cunoaște drumul prin întuneric.

Pictură si versuri:
Greta Andreica 31 12 2025.

Bilanț de an

Se duce anul vechi cu-a lui poveste,
Dureri trăite și-mpliniri se duc cu el…
Există însă o evidență-n lumi celeste
Și tot ce-am făcut, scris acolo este,
Căci pentru toate seamă vom da-n cer.

Când cântărești în taină anul care trece,
A zilelor șirag ce le-ai trăit în el,
Vezi timpul dăruit pentru cerescul Rege
Și cât ai fost în clocot, căldicel ori rece,
Iar socotind — din nou te simți stingher.

Atâția ani la rând promis-ai să încerci
Să fii mai bun, mai credincios, mai sfânt,
Viața-n rugăciune fierbinte s-o petreci,
Să nu mai rătăcești pe-a firii vechi poteci,
Să nu mai fii legat de-acest pământ.

Iar azi, când anul vechi e-ngropat,
În cercetare te frămânți mereu,
Lăuntrul întreg îți este tulburat
Și ce arid și bulgăros — terenul ce-ai lucrat!
A câta oară… iar suspini din greu.

E-un timp măsurat în care existăm
Ca ființe vii pe-acest pământ,
Iar anii sunt irepetabili, îi numărăm;
Vremea dăruită cu drag o savurăm,
Ne arătăm prin faptă și cuvânt.

Acum, la clipă de bilanț și-aducere-aminte,
Să ne oprim din zbucium lângă calendar,
Să cântărim și fapte, gânduri și cuvinte,
Să ne-angajăm, privind spre înainte,
Ca timpul dăruit să nu se piardă-n zadar.

Greta Andreica

In Memoriam
Gorgan Ioan

La revedere, dragul nostru Nelu,
Spre ceruri astăzi ai plecat,
Ai părăsit pământul cu durere,
Cu veșnicia azi te-ai îmbrăcat.

Mă rog ca Dumnezeu din ceruri
Să te așeze între sfinții Săi,
În oceanul de lumină, ca de-a pururi,
Scăldați în bucurie să fie ochii tai.

Ultimii ani au fost ani grei de luptă
Cu bolile ce te-au înconjurat,
Dar ai făcut un lucru mare însă:
În ultimul moment cu Dumnezeu te-ai împăcat.

Azi ne luăm cu toți la revedere,
Dar credem că ne vom vedea,
La marea sfântă sărbătoare,
În cer, când Dumnezeu ne va chema.

Dar până atunci te odihnește in pace
Alături de iubita ta soție
Știu sigur îngerii te înconjoară
Ca ai ales ISUS, Mântuitor să-ți fie.

Greta Andreica. 18 12 2025

Drum lin spre veșnicie, draga mea Rodica
Azi drumul tău aici s-a încheiat.
De pe pământ nu ai luat nimica,
Tu duci de aici doar sufletul curat.

Prin suferință ai fost curățită,
Iar haina sufletului s-a albit.
Carnea a fost îngenuncheată,
Dar haina sufletului s-a albit.

Mă rog ca Dumnezeu din ceruri
Să te așeze între sfinții Săi,
În oceanul de lumină, ca de-a pururi,
Scăldați în bucurie să fie ochii tai.

Când ultimul tău pas s-a stins în zare,
Un înger blând te-a prins de mâna sa
Să nu-ți mai simți povara și durerea,
Să mergi ușor spre vesnicia ta.

Rămâne-n urma ta doar amintirea,
Un dor ce nu se stinge niciodat’,
Dar știm că-n veșnicie e lumină
Și tu pășești acum spre neîntinat.

La revedere Rodica!
Ne vom revedea in oceanul de lumină

Greta A. 23 11 ’25

Mă întorc cu mulțumire azi, Părinte,
Pentru tot binele ce-n viață mi-ai făcut.
Tu mi-ai purtat de grijă fără de cuvinte,
La Tine am găsit iubire, iertare și cald scut.

În brațe m-ai ținut în grele clipe,
Când nimeni nu m-a putut ajuta.
Prin văi adânci m-ai scos dintre risipe,
M-ai ridicat, m-ai mângâiat cu mâna Ta.

Ai pus în mine Duhul Tău cel veșnic,
Umplutu-m-ai cu har să biruiesc.
Chiar când călcam printre noroaie,
Mă ridicai și mă umpleai cu har ceresc.

Smerită azi la sfintele-Ți picioare
Mă plec ca și Maria din Magdala
Și recunosc că sunt așa datoare,
Mă închin cu umilință și-ți sărut sandala.


Greta A. Bedford 20 11 2025

Pe înălțimile credinței voi zbura
Acolo unde necredința îndoială nu-i
Printre săgeți in vârf voi ancora
Nimic nu mă oprește prin credința sui.

Eu văd cununa sfântă a biruinței
Ce o voi primii din mână lui Hristos
Când întelege-voi tot rostul suferinței
Caderi si răni si zbateri fost-au de folos.

Eu știu că Tu veghezi din ceruri
Pe toți ai mei pe care îi iubesc
Prin ani vei implini a mele doruri
Prin credință ii vad pe toți cum cresc.

Chiar dacă văd că-i adâncit craterul
Mă incred jn Tatăl meu ceresc
Lupt și atunci când nu înțeleg misterul
Eu văd că aceste frământări mă cresc.

Greta A. Bedford Anglia 22 nov ’25