Durerea urlă în adânc, se întețește!
Și simt cum pumnii îmi rămân iar goi.
Cum să înțeleg că totul se plătește
Când mintea mea gândește pământește
Iar visele mă năpădesc precum un roi?
Pe șolduri îmi atârnă ca o tolbă
Aripa frânta în terestrul zbor,
Iar în desagă, pământeasca vorbă,
Mă arde, îmi provoacă scârbă,
Iar toate visele încet, încet mă dor.
În pas cu toamna merg agale,
În timp ce pe aleea vieții cad stinghii
Iar zilele încet o iau la vale
Vise, dorințe cad apuse-n cale,
Mai duc la subsioară câteva nădejdi târzii.
Mă uit cum zarea aprinsă e pustie,
Mai cântă doar lăstunul cel rămas.
Că prea legată-am fost aici de glie
Sperând o revelație târzie,
Aud doar vântul, el mai are glas!
15 09 2015,