Pornim de multe ori în lucrarea sfântă, lucrăm pentru Domnul, zicem noi, dar în acelaşi timp ţinem şi la prestigiul nostru.
Îmi amintesc că am fost într-o lucrare cu un frate scump, care invitase un lucrător cu renume, lucrurile s-au precipitat, au fost unele piedici şi lucrătorul a întârziat.
Fratele speriat s-a uitat spre mine şi a spus:
„Să ne rugăm Domnului să nu rămânem de ruşine”, iar din timp în timp repeta „Doamne nu ne lăsa de ruşine”
Am înţeles atunci că problema noastră majoră este că nu am murit împreună cu Isus, noi vrem să deţinem controlul, să orânduim lucrurile. Menţinerea aparenţelor este prioritară. Să ne amintim de regele Saul care a căutat să fie onorat în faţa poporului, pentru el conta părerea oamenilor.
Slujim prin cântare, cântăm Domnului aducând laude numelui Său, dar le dorim şi pentru noi, uitând să călcăm pe urmele mântuitorului care a fost blând şi smerit dând toată slava Tatălui Ceresc.