Isus

(Pentru copii)

Isuse nume minunat
Noi te slăvim acum părinte
Că mântuire Tu ne-ai dat
De sus din cerurile sfinte.

Tu ai venit din ceruri iată
Şi ai adus la noi aici
O altă lume minunată
În care credem mari şi mici.

Tu ne iubeşti pe fiecare
Şi ne ajuţi să Te urmăm
Atuncia când vom creşte mari
Cu toţii să ne botezăm.

Dar pân’ atunci Isuse dragă
Noi te rugăm să ne păzeşti,
Unde vom fi în lumea largă
Viaţa să ne-o ocroteşti.

Similar Posts

  • O Mire drag!

    Mă-nalţ spre tronul Tău de slavă Şi mă închin cu umilinţă, Că din făptura mea firavă Făcut-ai steag de biruinţă! M-ai ridicat pe înalte trepte Şi m-ai umplut de sus cu har, Îngeri ai pus să mă aştepte Să nu mai bântui în zadar. Am fost pierdut în lumea largă Mergând mereu spre nicăieri, Tu…

  • |

    Te-ai întrupat

    Venit din slava slavei nevisate, Te-ai întrupat o Doamne pentru noi, şi Te-ai născut în Bethleem cetate că ne ştiai săraci, lipsiţi şi goi. Ai împlinit a Tatălui voinţă, L-ai ascultat prin fapte şi Cuvânt, că Tu eşti Dumnezeu şi fost-a cu putinţă să mori pentru toţi oamenii de pe pământ. Te-ai întrupat ca om,…

  • Iubitul sufletului meu

    Urlă furtuna şi se zbate vântul Lovind a vieţii maluri cu furie, Dar cât ramâne-va în mine gândul Despre Isus Hristos, Cuvântul, Eu sunt învingătoare pe vecie! Ancorată-n dragostea sublimă Ce-a curs peste întreaga omenire Aduc ofrandă dragostea-mi infimă Care credinţa mi-o confirmă Si mă închin Isuse din iubire. Nimeni cu Tine asemeni nu există…

  • Lăsaţi copilaşii

    (Pentru copii) Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, Să vină cu toţii la Harul Divin! Să nu îi opriţi să se-nchine, căci Eu îi iubesc pe deplin. Oricine în lume să ştie Că ei sunt iubiţi de Isus, Ca ei creştinii să fie De vor să ajungă-n cer sus. Copiii te iartă îndată Ei nu…

  • Har

    Pentru nepoţica Debora Har si dar si pace-n plin, Pentru tine prunc sublim Ochi caprui, nasuc micut Parul drept, chipul dragut. Domnul din cer ni te-a dat, Cortul e cu tin’ bogat Dumnezeu te-a uns cu har Dandu-ti vindecare-n dar, A plouat de sus in tine Picaturile-I divine! Ti-a dat Dumnezeu in dar Pace dulce…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *