Analiză

Fiindcă după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu
dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva
legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului
care este în mădularele mele. ” Rom. 7 v 22-23

timpul e la asfintit

Sunt curat în în gânduri uneori
Şi… deşi am o năvalnică fire,
Cuvintele-mi sunt calde deseori,
Însă am… restanţe mari la iubire

Atâtea intenţii bune avut-am pe drum!
Dar iubire şi fapte… atât de puţine
Ce visuri măreţe sfârşit-au în scrum!
Privind înapoi… îmi este ruşine.

Se zbate-n mine-o lume întunecată
Cu pofte, cu plăceri şi cu dorinţi,
Care vrea să iasă… să se arate,
Constrânsă, tace şi strânge din dinţi.

E un amestec de sfinţenie şi noroi,
În lăuntru-mi sunt două lumi diferite…
Care luptă mereu în continu război,
Să scoată la suprfaţă idei şi oferte.

Şi ce amarnic… voi plăti odată
Atâta amăgire ce în mine am produs.
Atâta neveghere, fire nepredată,
Vorbărie goală, un „eu” nesupus.

Urlă marea, munţii se despică
Timpu se grăbeşte, e spre asfinţit
Depărtarea arde, sfinţii se ridică…
Doar eu stau pe loc… tot nepregătit!

Amin
Zalău,20 dec. 2010

Similar Posts

  • Cu aripa frântă

    Azi plutesc prin viață îmbrăcată-n stele,Miile de vânturi poartă a mele doruriIar când zilele se arată seci, anoste, grele,Mă înalt în taină în celeste zboruri.Caut părtășia Celui ce e veșnic,Împărat și Rege, peste univers!În prezența-I sfântă, sunt un ucenicCe tresaltă în Duhul într-un tainic cu vers!Ridicată în duh deasupra îngrijorăriiCânt, cu universul slavă și mărire!Cel…

  • Promisiuni în vremi târzii

    Promisiuni în vremi târzii A mai trecut un an pe a vieții în cale, Un an cu lupte dar și bucurii, Cu vești devastatoare, înfricoșătoare, Dar și promisiuni în vremi târzii. Un an cu zbateri dar și împliniri, Cu hotărâri adânci, copleșitoare, Cu renunțări ce vin într-un sfârșit Dar și dezamăgiri când totul doare! Un…

  • Aș vrea

    Privind în spate la viața ce a trecut fără de veste, Mai cer răgaz, mai cer putere, să mă înalt spre sfinte creste. As vrea sa pot întoarce timpul să îl trăiesc mai cu veghere Să nu mai risipesc viața pentru o clipă de plăcere. Aș vrea să caut adâncimea izvorului de apă vie, Să…

  • E ziua ta azi tara mea!

    E ziua ta azi, țara mea, e zi de aniversare! Toți români ne unim să-ți facem azi urare. Mulți ani în pace să trăiești liberă stăpână, Noi bogăție îți dorim și dăm mână cu mână. Esti darul noua hăruit ca să trăim in tine, Iar Dumnezeu te-a împodobit cum a știut mai bine. Privesc cum…

  • De ziua mea, adâncă mulțumire!

    Mă îndrept spre Tine sfinte Tată, Stăpân și Creator desăvârșit Azi mă închin cu reverență Pentru viață îți mulțumesc smerită! Eu sunt pe drum, Dar până unde Doamne? Nu știu și nici nu pot gândi Port, pleiade de trăiri la subsioară.. Printre cugetări încerc cu grijă a păși. Știu că iubesc viața cu ardoare, Sămânța…

  • Melancolie

    Pași-mi calcă pe alei, printre amintiri tăcute, Dar în nări am flori de tei, printre frunzele căzute! Caut primăveri arzând pe tăcutele cărări.. Inima privește adânc cugetând la calde veri.. Ce trecut-au peste mine cu căldură lor de foc, Viața în ruginiu mă poartă să pășesc și-n acest loc. Noua viață care vine peste mine…

2 Comments

  1. Mulţumesc sora Mia! Este un început, încerc să pun în negoţ ce am primit de la Dumnezeu. Tu ştii că îmi eşti dragă şi încurajarea ta contează pentru mine. Te cunosc doar din lucrările tale, dar te simt aproape de sufletul meu. Fii binecuvântată de Domnul care a făcut cerul şi pământul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *