Criză


Este criză în tara Română
De oameni oneşti, muncitori,
Că plin este astăzi la cârmă
De hoţi, de vampiri şi trişori.

Suntem robi în tară la noi,
Au vândut-o pe un preţ de nimic
Aduc din import, produse de „soi”
Ca-n propriul buzunar să fie câştig.

Păduri întregi au fost defrişate,
Se vinde aurul nostru din munţi.
Fabrici si bunuri pe nimica luate,
Cu capul plecat am ajuns cei mai mulţi

Aplecaţi sub povara zilei de mâine
Mulţi români din tară-s plecaţi
Căutând trudiţi zilnica pâine
Storsi de dorul de-acasă, de frati.

Uni se lăfăie-n bogăţii şi palate,
Au pieptul umflat şi plini sunt de ei
O vino Doamne şi fă Tu dreptate,
Trezeşte-i la viaţă pe toţi cei mişei.

Este criză în tara Română
De oameni integrii, cinstiţi,
Care osul la treabă să pună
Să nu mai fim înşelaţi şi minţiţi.

***

Dar trist este că-i criză-n biserici,
Criză de oameni noi, total devotaţi.
De oameni sfinţi, oameni cucernici,
Să-i ridice şi-nbărbăteze pe fraţi.

Ne-am săturat de fumuri şi vorbe,
Spuse la modul declarativ, fariseu,
Vrem sfinţi ce Cuvântul să-l soarbă,
Să poată să creadă cel ce este ateu.

Este criză de… smerenie şi iubire,
Puterea de jertfă este tot mai puţină,
Biserică trezeşte-te! Vino-ţi în fire!
Să ne sfinţim, să ne ridicăm din ruină!

Domnul ne-a dat Duhul Sfânt şi putere,
Cuvântul Vieţii Dreptar pentru drum,
Sfinţenie-n toate însă ne cere!
E ceasul din urmă! Să ne trezim chiar acum!

amin
Zalău, nov. 2010

Similar Posts

  • Cu aripa frântă

    Azi plutesc prin viață îmbrăcată-n stele,Miile de vânturi poartă a mele doruriIar când zilele se arată seci, anoste, grele,Mă înalt în taină în celeste zboruri.Caut părtășia Celui ce e veșnic,Împărat și Rege, peste univers!În prezența-I sfântă, sunt un ucenicCe tresaltă în Duhul într-un tainic cu vers!Ridicată în duh deasupra îngrijorăriiCânt, cu universul slavă și mărire!Cel…

  • Promisiuni în vremi târzii

    Promisiuni în vremi târzii A mai trecut un an pe a vieții în cale, Un an cu lupte dar și bucurii, Cu vești devastatoare, înfricoșătoare, Dar și promisiuni în vremi târzii. Un an cu zbateri dar și împliniri, Cu hotărâri adânci, copleșitoare, Cu renunțări ce vin într-un sfârșit Dar și dezamăgiri când totul doare! Un…

  • Aș vrea

    Privind în spate la viața ce a trecut fără de veste, Mai cer răgaz, mai cer putere, să mă înalt spre sfinte creste. As vrea sa pot întoarce timpul să îl trăiesc mai cu veghere Să nu mai risipesc viața pentru o clipă de plăcere. Aș vrea să caut adâncimea izvorului de apă vie, Să…

  • E ziua ta azi tara mea!

    E ziua ta azi, țara mea, e zi de aniversare! Toți români ne unim să-ți facem azi urare. Mulți ani în pace să trăiești liberă stăpână, Noi bogăție îți dorim și dăm mână cu mână. Esti darul noua hăruit ca să trăim in tine, Iar Dumnezeu te-a împodobit cum a știut mai bine. Privesc cum…

  • De ziua mea, adâncă mulțumire!

    Mă îndrept spre Tine sfinte Tată, Stăpân și Creator desăvârșit Azi mă închin cu reverență Pentru viață îți mulțumesc smerită! Eu sunt pe drum, Dar până unde Doamne? Nu știu și nici nu pot gândi Port, pleiade de trăiri la subsioară.. Printre cugetări încerc cu grijă a păși. Știu că iubesc viața cu ardoare, Sămânța…

  • Melancolie

    Pași-mi calcă pe alei, printre amintiri tăcute, Dar în nări am flori de tei, printre frunzele căzute! Caut primăveri arzând pe tăcutele cărări.. Inima privește adânc cugetând la calde veri.. Ce trecut-au peste mine cu căldură lor de foc, Viața în ruginiu mă poartă să pășesc și-n acest loc. Noua viață care vine peste mine…

5 Comments

  1. Pentru dragul frate Oier:
    Sarcastic…. dar poate că ajută pe cineva să se trezească! Ai Domnului copii, NU CERŞESC NICIODATĂ! Cerşetorii (care-şi zic creştini) sunt lupi îmbrăcaţi în haină de oaie.

    ” Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.”(Ps 37)

    În rest fii binecuvântat de Domnul care se îndură de noi toţi!

  2. Pocaitii-s ceva mai lacomi, sa nu-i osanditi,
    Nici pe cei ce traiesc doar din pomana…
    A lor este lumea intreaga, doar sunt mai iubiti
    De Cel ce da tuturor ploaie si soare si hrana.

  3. Trezeste-te tara romana, avem pocaiti…
    Ce n-avem, e lanul cu spice in parg ;
    Dar ni-s plugarii in carciumi cu toti odihniti
    Si hotii-s cu totii la carma si fura cu sarg !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *