Biruitoare prin Har!
„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?
Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foamea?…”
(Romani 8: 35)
Sunt gata sa urc pe trepte de har,
În luptă, nu dau nici un pas înapoi,
Satan mă hărţuieşte, dar e în zadar,
Sub apăsarea străină, eu nu mă îndoi!
E mare apăsarea, din zi în zi e mai grea
Şi duhuri rele vin să mă-nduplece-n jos
Îmi spun că, zadarnică este credinţa mea,
Că este târziu şi că: „nu mă ascultă Hristos”
Că, viaţa mi-e plină de zbucium şi amar
Că spini mă înţeapă, şi toate mă dor,
Dar azi mă ridic biruitoare prin har
În credinţă am să stau, plutind în lin zbor.
Nu e prigoană, necaz să mă poată desparte
De Domnul Preasfânt şi de dragostea Sa,
Că Harul Divin prin Duh o să mă poarte…
Mă poate desparte doar… o inimă rea!
Nici boli care trupul acesta-l frământă,
Făcând să slăbească puterea de viaţă în el.
Căci inima mea încercată, azi cântă…
Ştiu sigur, de mână cu Isus păşi-voi în cer.
Cu trupul bolnav, sleit de putere,
Prigonită, cu duhul cumplit încercat
Privesc cu credinţă, senină spre zare
Ştiu sigur, acolo este al meu Împărat.
La capăt de drum, voi pune obrazul
Pe pieptul sublim de sfânt Dumnezeu
Acolo uita-voi tot chinul, tot greul,
Trăind în prezenţa-I eternă, mereu.
amin
Zalau sept.2010