trezire

  • O mâna de țarâna

    Cu pumni stranși, venim in lume Iar cat trăim tot adunam Dar intr-o zi vedem că-s spume Avere, case, sau…. renume Răman aici iar noi plecam! O mana de țărâna umblatoare Plina cu vise, doruri, nazuințe Cu inima ce ades ne doare, Iar cand suntem la stamtorare Vedem a noastre neputinte. Ăsta e omul, o…

  • Trezit din somn a doua oară!

    Chemare sfântă spre lucrare,Venită de la Dumnezeu de sus,Trimisă pentru omul cel din valeSă calce doar pe urma lui Isus. Vorbind în limbi necunoscute,Și-n graiul dialectelor de pe pământ,Vedenii despre lucruri neștiute,Chemat spre profeție și Cuvânt. Dar viața, lumea, rupt-au părtășiaCu Dumnezeul viu și Preaînalt,Iar omul ațipit, trăit-a letargiaÎn care sufletele amar se zbat. Fire…

  • Să curgă râuri

    Să curgă râuri binecuvântarea S-aducă pace-n sufletul trudit Şi să dispară totată întristarea Ce adesea a umbrit cărarea Să prindă viaţă cel ce-i obosit. Să vină râuri de viaţă S-aducă al păcii drag alin Şi să dispară orice ceaţă Ce împiedică o nouă dimineaţă Să vină cu al ei festin. Iar stropii harului să cadă…

  • Să nu te doară niciodată

    Să nu te doară niciodată Ocara dusă cu folos, Ca vei primi în cer răsplată Din mâna sfântă a lui Hristos. Să nu îti pese de oferta ce ti-o întinde un viclean, Că vorba mea azi este certă În spate este chiar Satan! Să nu te apese amenintarea De care eşti înconjurat, Că-n ea testată-ti…

  • În ceas târziu

    Mi se sfărâmă inima de dor Iar căutarea-mi poate e târzie Dar nu vreau Doamne ca să mor Şi să Te pierd pe veşnicie. Chiar de-i târziu Te chem cu amar Regenerează-mi viaţa mea pustie O Doamne ştiu că nu e în zadar… Că mai poţi face inima-mi să-nvie. Am risipit în van tot ce…

  • Dacă ar fi să pleci…

    Dacă ar fi să pleci în grabă astăzi de pe acest pământ, suflete iubit te-ntreabă oare n-ai trăit degeaba neascultând de sfânt Cuvânt? Ai venit la închinare te-ai şi botezat cândva, dar în suflet n-ai schimbare doar păcat şi frământare macină fiinţa ta. Căci privirea ţi-e spre lume ancorat eşti spre pământ lupţi să-ţi faci…

  • De strajă

    M-ai pus să fiu străjer pe zid Să sun din goarnă tare Să strig că timpu-i pe sfârşit, Hristos Isus apare! Acolo sus pe metereze, Sunt ţinta ce se vede bine… Strig oamenilor să lucreze Că în curând Isus revine. Este a treia strajă de veghere, Iar întunericul este atât de gros, Eu sun să…

  • Ce cauţi?

    Ne-nşelăm de multe ori, căutând mereu… Noi credem că-L căutăm doar pe Dumnezeu. Dar mereu în rugăciuni cerem în neştire Sănătate, bani şi ani, haine şi iubire. Zi de zi, an după an, înalţăm mereu Rugăciuni şi rugăciuni către Dumnezeu. Te întreb creştine azi, verifică bine Vrei doar binecuvântări, sau îl vrei pe Sine? Dacă…

  • Ridică-te şi luptă

    Am scris aceasta poezie fiind marcata de trairile unei surori dragi mie, care prinsa cu lucrurile vietii (multe la numar), cu problemele copiilor, un sot pe care-l simte rece cu ea si distant…a tot alunecat in disperare iar acum pare ca nu se mai poate controla. Dragi surori care sunteti in aceias situatie, va rog…

  • Eşti creştin?

    E vreme de har, un timp de mântuire Când Domnul cheamă omenirea din pieire Să vină să se-ntoarcă la Hristos Gustând din Harul Său, trăind frumos. Se-ndreaptă Evanghelia spre tine Ce spui că eşti creştin dar zaci între ruine Eşti nominal, eşti scris şi tu-ntr-o carte Dar viaţa ţi-o trăieşti printre păcate. Poţi să mergi…

  • La sfat cu Domnul

    Trezindu-mă în toiul nopţii, Am stat cu Dumnezeu la sfat Vorbind de mine, şi de fraţii Pe care El în lume mi i-a dat. I-am spus de dragostea fierbinte Care a început încet a se răci… Că-n pătăşii, nu mai e foc ca înainte Că lumea cu a ei sclipire ne orbi. Că focul încet…

  • Marea întâlnire

    Am scris aceste versuri după ce am stat lângă o soră scumpă, care mai are un pas până la mare întâlnire cu Domnul. Am vorbit mult cu ea înainte, acum nu mai poate vorbi, respiră doar aşteptând clipa plecării. Domnul să ne ajute să ne pregătim toţi! Ani trec iar viaţa zboară, Mă trezesc abia…

  • Ridicată prin Har

    Am rătăcit o vreme-n lumea asta mare, Pierzând orientarea si drumul către cer. Eram orbită, părea că nu mai am scăpare, In lumea care merge spre pierzare Găsindu-mă în rândul celor care pier. O ceaţă groasă în jurul meu căzuse, Eu ma uitam la oameni, nu mai priveam la cer Dorinţa de sfinţire in mine…

  • S.O.S.

    S.O.S. salveaza-ti azi viata Timpul lumii este la asfintit Hristos revine!Mireasa este gata! Prietene, te intreb „esti pregatit”? Cand va veni pe nori de slava Isus, sa-si ia poporul cel ales Lumea intreaga o sa aiba… Un soc! Vazand al vremii mers! Va fi socant sa vezi deodata Pe nori venind ca pe uscat Cu…

  • Arzând pentru Hristos

    Arzând pentru Hristos Când fiinţa ta întreagă arde-va pentru Hristos Şi parcursul tău în viaţă îţi va fi unul frumos. Ai s-aduci frumoasă roadă şi bogată şi curată Iar prezenţa ta va fi, ne-ncetat înmiresmată. La bolnav c-o vorbă bună, mângâiere ai să fii Mijlocind mereu fierbinte, chiar şi-n nopţile târzii. Când vei arde-n întregime…

  • E şansa ta!

    E şansa ta! Te cheamă cerul să fii candidat Impărăţia veşnică să moşteneşti, Cu Hristos pentru vecie sa fii împăcat Şi pentru totdeauna să trăieşti. Isus te vrea cu gelozie pentru Sine, Viaţa pentru tine pe Calvar şi-a dat Dar tu decizi de este rău sau bine, Sa îl urmezi, lăsând al tău păcat. El…

  • Vreme trece… vreme vine

    Vreme trece… vreme vine Numai omul pe pamant e trecator, Nici n-apuca sa se nasca bine Si-ntelege ca… e calator! Spre o tara de o frumusete rara, Poti sa mergi,sau sa ravnesti, Sau spre o vesnicie amara, Depinde cum aici traiesti. Alegerea iti apartine tie Nu-ti e impusa nici de Creator De aici tu iti…