Zilele-s din urmă


Zilele-s din urmă când se vede-n zare
O bornă de marcare a marelui final,
Conştientizăm uimiţi, încet fiecare
Că timpul de sfârşit e tot mai real!

Dragostea-i din ce în ce mai rece,
Puterea de jertfire aproape că s-a dus.
Moda în biserici timpul îşi petrece,
Iar priviri furişe multe au de spus.

Dragostea de sine e la loc de cinste
Iar mândrii deşarte faţa şi-o arată,
În multe familii dezbinare este,
Ură, răzvrătire şi un duh de ceartă.

În lume desfrâul curge ca şi apa,
De la cel din urmă până la-mpărat,
Om de rând sau cleric, muncitor sau papă
Din acest flagel e zilnic adăpat.

Sute de canale, au pătruns prin case
E nelegiuire ca-n vremea lui Lot,
Unii poate ar vrea de rele să se lase,
Dar robiţi de ele, cad înfrânţi, nu pot.

O singură SALVARE mai este pentru lume
Sângele ce curge încă pentru noi,
JERTFA LUI HRISTOS, care a venit anume
Să spele păcatul ce curge şuvoi.

Astăzi este timpul întoarcerii degrabă
Către Dumnezeu ce toate le-a creat,
Căci sfârşitul vine fără de zăbavă,
Cine nu se-ntoarce, MURI-VA în PĂCAT!

Seara se coboară lin în lumea noastră,
Vremurile aleargă către un final…
Când schimbari majore pe planeta albastră
Dovedi-vor lumii, că Domnul e real!

Amin
Zalau 17 mai 2012

Similar Posts

  • Promisiuni în vremi târzii

    Promisiuni în vremi târzii A mai trecut un an pe a vieții în cale, Un an cu lupte dar și bucurii, Cu vești devastatoare, înfricoșătoare, Dar și promisiuni în vremi târzii. Un an cu zbateri dar și împliniri, Cu hotărâri adânci, copleșitoare, Cu renunțări ce vin într-un sfârșit Dar și dezamăgiri când totul doare! Un…

  • Aș vrea

    Privind în spate la viața ce a trecut fără de veste, Mai cer răgaz, mai cer putere, să mă înalt spre sfinte creste. As vrea sa pot întoarce timpul să îl trăiesc mai cu veghere Să nu mai risipesc viața pentru o clipă de plăcere. Aș vrea să caut adâncimea izvorului de apă vie, Să…

  • E ziua ta azi tara mea!

    E ziua ta azi, țara mea, e zi de aniversare! Toți români ne unim să-ți facem azi urare. Mulți ani în pace să trăiești liberă stăpână, Noi bogăție îți dorim și dăm mână cu mână. Esti darul noua hăruit ca să trăim in tine, Iar Dumnezeu te-a împodobit cum a știut mai bine. Privesc cum…

  • De ziua mea, adâncă mulțumire!

    Mă îndrept spre Tine sfinte Tată, Stăpân și Creator desăvârșit Azi mă închin cu reverență Pentru viață îți mulțumesc smerită! Eu sunt pe drum, Dar până unde Doamne? Nu știu și nici nu pot gândi Port, pleiade de trăiri la subsioară.. Printre cugetări încerc cu grijă a păși. Știu că iubesc viața cu ardoare, Sămânța…

  • Melancolie

    Pași-mi calcă pe alei, printre amintiri tăcute, Dar în nări am flori de tei, printre frunzele căzute! Caut primăveri arzând pe tăcutele cărări.. Inima privește adânc cugetând la calde veri.. Ce trecut-au peste mine cu căldură lor de foc, Viața în ruginiu mă poartă să pășesc și-n acest loc. Noua viață care vine peste mine…

  • Înarmat pentru luptă

    Când ai de parcurs, drum strâmt, anevoios, E greu pedestraș, să mergi singur pe jos. Drumul e îngust, cu mulți bolovani, Iar hiene pândesc ascunse între stani. Ele rup carne din tine cât încă ești viu, Doar lumina aprinsă le trimite-n pustiu! Atenție mărită trebuie să ai la orice pas, Unde calci, unde privești, cum…

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *