De vorbă cu moartea
” Biruință asupra morții”
Prezență sumbră printre noi,
Moartea-și atârnă liliecii pe coline;
Peșterile-ți reci sunt un convoi
Ce umplu dealurile-n mărăcine.
Te-am privit de aproape, moarte,
Cu ochii plini de lut și teamă;
Dar nu mai ești stăpână peste noapte,
Ci umbră frântă, fără vamă.
Ai strigat mii de nume peste timp,
Ai numărat suspine grele,
Dar peste-al tău adânc destin
Hristos sa interpus cu a Sa putere.
Azi, prin credință, te anunț solemn:
Tu, biruită ești pentru vecie.
Hristos, Lumina, te-a învins
Când boldul ți-a fost frânt, cu a sa tărie.
A înviat cu cheile la brâu,
Le-a smuls în cruntă încleștare;
El le deține — a învins,
Salvând o lume întreagă din pierzare.
Nu-mi mai ceri sufletul tribut,
Nici frică nu-mi mai pui pe cale;
Căci Viața, Veșnic început,
A rupt hotarul dintre ale tale.
Iar dacă trupul va tăcea
Ca o sămânță pusă în glie
Eu știu: din moarte mă voi ridica
Spre Înviere întru vesnicie.
Chiar în proximitatea ta trăind,
O pace adâncă mă înconjoară;
Eu doar mă voi muta în cerul sfânt,
Unde nimic, pe veci, nu o să doară.
Greta Andreica
