Mărșăluind spre casă
Obosită de drum, cu ochii plini de lacrimi și dor, merg înainte pas cu pas…
Privesc peste umăr spre prăpastia din care abia am ieșit, zdrelindu-mi genunchii în mersul greu al vieții.
O rază de soare dansează înaintea mea pe cărare, dăruindu-mi puterea umblării prin credință, a iertării care aduce liniște și eliberare din orice zbucium omenesc.
Îmi ridic privirea spre muntele ce se înalță măreț înaintea mea, cu vârful ascuns în nori. Încep să urc cu nădejde și cu dorință înfocată.
Înțeleg, într-un târziu, că umblarea mea pe acest drum sinuos are menirea de a-mi transforma sufletul, de a-l goli de tot ce este firesc și pământesc, pregătindu-l pentru zborul etern spre Țara Luminii, unde nu va mai fi durere, nici plâns, nici zbucium.
Acolo voi trăi în lumină deplină, eliberată pentru totdeauna de orice imperfecțiune omenească in Oceanul de lumină al Iubirii eterne.
Doamne, ajută-mă să merg fără cârtire pe acest drum, pentru ca, ajunsă în Țara Luminii, să nu-mi răsune în inimă întrebarea:
— Oare de ce nu am făcut mai mult pentru Hristos?
