Înmulţirea pâinilor
Ioan 6: 1-15
Isus vorbea despre iubire
Mulţimile-L înconjurau
Era-n lucrarea de vestire
Vorbea de Dumnezeu şi mântuire
Iar oamenii îl îmbulzeau.
El le vorbise ziua-ntreagă
Şi pe bolnavi i-a vindecat
-„Doamne, lasă-i ca să meargă
Prin sate şi cătune, nu-i de şagă
Că sunt flămânzi şi este spre-nserat.
-„Daţi-le voi azi de mâncare”
Grăi-se Domnul către ucenici.
Vroia să facă acolo o lucrare
Ca să-nţeleagă-ndată fiecare
Că Domn e, peste mari şi mici!
-„Învăţătorule mulţimea este mare
Numai bărbaţi sunt vreo cinci mii
Ce să le dăm noi de mâncare?
Acuma ziua-i spre-nserare…
Merinde n-are decât un copil.
Sunt însă doar cinci pâinişoare
În traistă mai sunt şi doi peşti
Noi ştim Isuse că eşti mare
Dar ne-ntrebăm putea-vei oare
Mulţimea asta s-o hrăneşti?”
-„Aduceţi-Mi îndată acea merinde
Spuneţi mulţimii să se-aşeze jos”
Şi…. fără a pleca niciunde
Pivind peste mulţime cât cuprinde
A început a binecuvânta Hristos.
Şi-au împărţit mâncarea la mulţime
S-au săturat cu toţii cei cinci mii,
Că Cel ce poruncea, era din înălţime
Avea putere-n Duh şi profunzime
Era venit din cer din alte galaxii.
S-au strâns la urmă coşurile pline
Cu resturile ce-au rămas
Douăsprezece, dar umplute bine
Ca să cunoască orişicine
Ce poate-nfăptui cerescul Glas!
Uimiţi au fost cu toţii de minune
S-au săturat şi L-au slăvit atunci
Pe Cel care venise anume,
Ca să aducă pentru-ntreaga lume
O viaţă nouă şi a cerului porunci.
Zalau
10 februarie 2012