Ai milă Doamne astăzi de români!


Ai milă Doamne astăzi de români!
Că iar suntem cu jalba-n poartă,
Cei care conduc, ce sunt stăpâni,
Ne-ndrumă spre cumplită soartă.

Că toate le-nvârtiră peste ani
S-o ducem bine,spun că nu se poate.
Că nu mai sunt în ţară bani,
Iar grija ţării cine să o poarte?

Că iar se ceartă între ei pentru putere
În timp ce ţara alunecă în jos
E multă vorbărie în „înalte sfere”
Şi… nimeni n-are frică de Hristos!

Mai marii ţării şi-au clădit palate,
Averi imense toţi au adunat!
Poporul însă in necaz se zbate…
De taxe, greu este apăsat.

Ajuns-am iar săraci la noi acasă,
Salarii mici, şomajul e in toi…
Tot mai puţin este de pus pe masă,
Umiliţi… de cei aleşi de noi!

Nu mai sunt locuri de muncă în ţara,
Muncim din greu pentru puţin câştig,
Tinerii pleacă la muncă „afară”
Treziţi-vă români! Prin vers vă strig.

Mulţi au plecat departe-n pribegie
Ca să câştige o pâine pentru ai lor,
Muncind cu greu, cu trudă, în robie,
Privind în depărtare-s mistuiţi de dor.

Iar dacă aceste rele toate,
Se-ntâmplă azi în ţara mea
-Mai este o soluţie ce poate
Din criza aceasta a ne salva?
***
Doar Dumnezeu ce-n mâna Lui ne ţine
Mai poate jugu acesta-l ridica,
El poate răul, al schimba în bine
Şi-aduce iar belşug în ţara mea.

Popor Român, azi te trezeşte!
Cu plânset, te întoarce la Hristos
În ţărână astăzi te smereşte,
Şi recunoaşte că eşti păcătos.

Să vină Har şi vremuri de-ndurare,
De sus din cer să cadă peste noi,
Să se intoarcă cei plecaţi în depărtare,
În Ţara mea să vină iar belşugul înapoi.

Amin.
Zalau, 10 iulie 2012

Similar Posts

  • Promisiuni în vremi târzii

    Promisiuni în vremi târzii A mai trecut un an pe a vieții în cale, Un an cu lupte dar și bucurii, Cu vești devastatoare, înfricoșătoare, Dar și promisiuni în vremi târzii. Un an cu zbateri dar și împliniri, Cu hotărâri adânci, copleșitoare, Cu renunțări ce vin într-un sfârșit Dar și dezamăgiri când totul doare! Un…

  • Aș vrea

    Privind în spate la viața ce a trecut fără de veste, Mai cer răgaz, mai cer putere, să mă înalt spre sfinte creste. As vrea sa pot întoarce timpul să îl trăiesc mai cu veghere Să nu mai risipesc viața pentru o clipă de plăcere. Aș vrea să caut adâncimea izvorului de apă vie, Să…

  • E ziua ta azi tara mea!

    E ziua ta azi, țara mea, e zi de aniversare! Toți români ne unim să-ți facem azi urare. Mulți ani în pace să trăiești liberă stăpână, Noi bogăție îți dorim și dăm mână cu mână. Esti darul noua hăruit ca să trăim in tine, Iar Dumnezeu te-a împodobit cum a știut mai bine. Privesc cum…

  • De ziua mea, adâncă mulțumire!

    Mă îndrept spre Tine sfinte Tată, Stăpân și Creator desăvârșit Azi mă închin cu reverență Pentru viață îți mulțumesc smerită! Eu sunt pe drum, Dar până unde Doamne? Nu știu și nici nu pot gândi Port, pleiade de trăiri la subsioară.. Printre cugetări încerc cu grijă a păși. Știu că iubesc viața cu ardoare, Sămânța…

  • Melancolie

    Pași-mi calcă pe alei, printre amintiri tăcute, Dar în nări am flori de tei, printre frunzele căzute! Caut primăveri arzând pe tăcutele cărări.. Inima privește adânc cugetând la calde veri.. Ce trecut-au peste mine cu căldură lor de foc, Viața în ruginiu mă poartă să pășesc și-n acest loc. Noua viață care vine peste mine…

  • Înarmat pentru luptă

    Când ai de parcurs, drum strâmt, anevoios, E greu pedestraș, să mergi singur pe jos. Drumul e îngust, cu mulți bolovani, Iar hiene pândesc ascunse între stani. Ele rup carne din tine cât încă ești viu, Doar lumina aprinsă le trimite-n pustiu! Atenție mărită trebuie să ai la orice pas, Unde calci, unde privești, cum…

2 Comments

  1. Super, versurile si foarte adevarate, imi plac versurile in general , iubesc poezia, dar mult mai mult apreciez si am un respect si o recunostinta aparte pentru poeti;
    Domnul sa te binecuvinteze Greta , e un har maret sa fii un vas de cinste folositor Stapanului, multa intelepciune sfanta iti doresc sa poti cu ajutorul Domnului sa pui in negot talantul care l-ai primit de sus .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *