Plâng a înserare
Azi plâng a înserare și a toamnă,
Cu glas de ploaie înspre asfințit.
Iar vremea care trece, marea doamnă…
Zidește in juru-mi pietre de granit.
Și merg agale în plină înserare
În timp ce frunze cad peste poteci,
Iar razele târzii aduc culoare
Și-mi luminează ființa pentru veci.
El, timpul, își deapănă firul,
Trecerea lui prin mine-i schimbare,
Îndreaptă și așează, continuă șirul,
Toamna vieții modelează și doare!
Dar nu durerea care-i trecătoare,
Va fi un etalon in viața mea….
Nici rana care sângeră și doare,
Ori apăsarea care-i tot mai grea.
Ci drumul mi-e urcuș spre biruință
Pe căi de stele înspre răsărit
Ca sa ajung de fi-va cu putință
La dreapta Celui care este Infinit!