Autor: Greta

Cu glas de toamnă plâng a inserare
In timp ce frunze cad pe alei,
In țara românească este mare jale
Uciși la Colectiv au fost copiii sai.

*E seara în care vom muri*, scria anunțul
De flăcări învelit, o ce durere!
Si iată s-a întâmplat neprevăzutul
Când flăcări au căzut… apoi… tăcere!

Un fum înecăcios și răni cumplite,
Iar oamenii i-și strigă neputința,
Doar piele arsă asfaltu” înghite,
In timp târziu… a început căința.

Revoltă, lacrimi și durere
Ne plângem morții prea devreme,
Parinții îsi fracă mâinile-n tăcere
O națiune întreagă-n lacrimi geme.

***
O Doamne Te rugăm ne iartă iară!
Că prea puțin facut-am pentru Tine
Că nu am „ars”, că nimeni să nu piară
Ne smerim cu fețele umplute de ruține.

***
Oameni ai Domnului veniți la luptă
Să nu ne închidem iar intre betoane
Să ne amintim că Dumnezeu ascultă
Iar tineri sunt în țară milioane.

Greta Andreica
03 11 2015

Cânt de flaut ma înconjoară,
Timpul trece insă-n grabă,
Vreau să-l țin la subsioară
Dar in pas cu cântul zboară…
El, nătangul nu mă întreabă!

Vreau să stâng in brațe clipa
S-o desmierd cum știu mai bine,
Să o rog să-mi întindă aripa
Ca să nu gust iar risipa
In lungul zbor spre zări senine.

Dar așa de iute trece,
Nici nu știu pe unde zboară!
Nimeni insă n-o întrece
Iar când vreau eu a petrece
A plecat..am palma goală!

Și m-ă întreb pe unde oare
A plecat din nou haina?
Sufletul amar mă doare
Las doar gândul încet să zboare
Și înteleg…eu sunt străina!

08 10 2015

De ce tot vrei sa ma ranesti mereu
cu ce-am gresit de-mi iesi mereu in fata
si invarti cutitul cand ma doare rau
si chinuiesti amar sufletul meu
incat nu pot decat sa sufar in viata?

Am incercat sa fac doar ce e bine
si m-am rugat si am crezut mereu
prin oamenii dragi ai dat in mine
si-am adunat ocara si rusine
iar drumul meu a fost ades prin greu,

Aripile s-au frant in lupta crunta
iar doruri nazuinte toate s-au chircit
in loc sa cuceresc o vesnica reduta
am fost ingenunchiata in cumplita lupta
de cei pe care-n viata i-am iubit

Nimic nu doare mai adanc ca rana
facuta-n casa celui ce ti-e drag
de aceia imi aduci aicea hrana
si imi faci fasii adesea haina
sa nu mai pot sa trec de prag;

Dar azi iti spun sa stii ca ma ridic
si-am sa arunc poverile din cale
am inteles intr-un tarziu cat sunt de mic
si n-am sa plang nicicand pentru nimic
eu nu mai caut fericire aici in vale;

Greta Andreica 26 09 2015

Durerea urlă în adânc, se întețește!
Și simt cum pumnii îmi rămân iar goi.
Cum să înțeleg că totul se plătește
Când mintea mea gândește pământește
Iar visele mă năpădesc precum un roi?

Pe șolduri îmi atârnă ca o tolbă
Aripa frânta în terestrul zbor,
Iar în desagă, pământeasca vorbă,
Mă arde, îmi provoacă scârbă,
Iar toate visele încet, încet mă dor.

În pas cu toamna merg agale,
În timp ce pe aleea vieții cad stinghii
Iar zilele încet o iau la vale
Vise, dorințe cad apuse-n cale,
Mai duc la subsioară câteva nădejdi târzii.

Mă uit cum zarea aprinsă e pustie,
Mai cântă doar lăstunul cel rămas.
Că prea legată-am fost aici de glie
Sperând o revelație târzie,
Aud doar vântul, el mai are glas!

15 09 2015,