Credința vede Nevăzutul
Credința este dar măreț,
Ce trece dincolo de ce se vede,
Nu este doar un gând răzleț,
Ci-o încredere ce nu se pierde.
Când furtuna bate cu putere,
Șuvoaiele se-avântă-nspăimântătoare,
Ochii ei privesc spre alte sfere,
Ea nu se clatină, rămâne-n picioare.
Cu mâinile spre ceruri ridicate,
Precum Moise odinioară,
Fără teamă merge mai departe,
Chiar dacă încercarea o înconjoară.
Credința, o spirală ancestrală,
De Dumnezeu legată pe vecie,
Ancora ei, puternică, reală,
Rămâne neclintită în a ei tărie.
Credința e stăpâna lucrului cerut,
Ce încă nu-i cuprins de a ei vedere,
Cunoaște tot ce Domnul a făcut,
Se încrede în dumnezeiasca Lui putere.
Cum ar vedea pe Cel ce este Nevăzut,
Rămâne neclintită în orice vreme.
Ochiul fizic nu-L poate vedea,
Dar ea, credința, nicicând nu se teme.
Tu ce zici, dragul meu creștin,
Cum e credința ta în încercare?
Ești plin de pace, în orice vreme ești senin?
Sau ești cuprins ades de tulburare?
