Şopteşte vântul
În adierea vântului blajină
de sus din cerul străveziu,
coboară snopii de lumină
şoptindu-mi că e seară şi-i târziu.
Tresar la şoapta ca un şipot
ce-mi mângâie urechea-n zbor,
apoi ascult al apei ropot
şi plâng sclipirile ce mor.
Coboară înserarea pe cărare
se furişază-n inimă domol,
se isprăveşte o ultimă lucrare
iar greieri îşi cântă trilul lor.
Mai pâlpâie lumina la fereastră
iar paşi-mi rătăcesc pe aleii
tresare floarea cea din glastră
iar vântu-mprăştie miros de tei.
Spre casă pasu-mi şovăielnic
se-ndreaptă că e seară pe pământ,
o, Doamne, ai adus un timp prielnic
mă-nfior! Cât eşti de sfânt!
Amin
Greta Andreica
08 Feb. 2013
