Vorbim mereu despre cer, îl punem în cântările noastre și ne gândim la el, dar nu ca la ceva imediat. Niciodată când ne gândim la cer nu zicem: „De mâine am să locuiesc acolo”. Cerul este frumos dar… este departe, sau cel puţin aşa îl percepem noi şi totuşi spunem mereu că este casa noastră că ne dorim să ajungem acolo.
Dar atunci când suntem în faţa morţii, am face orice pentru o clipă de viaţă, suntem gata să cheltuim tot ce avem să mai rămânem pe acest pământ.
Atunci vă întreb: Îl dorim noi cu adevărat sau este doar opţiunea cea mai bună pentru momentul în care vom fi siliţi să părăsim această lume?
Dacă Îl vom iubi cu tot sufletul pe Cel care este proprietarul cerului, dacă Isus va fi centrul universului nostru, dacă toată puterea și ființa noastră va fi plină de Isus, atunci cerul va fi casa noastră cu adevărat. Abia atunci îl vom iubi şi vom dori cu adevărat să ajungem acolo..
Pavel spunea: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig… şi nu ştiu ce să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine;”(Filipeni 1,21-23) Vedem aici siguranţa lui Pavel, care ştia că va fi cu Isus în cer, şi asta producea bucurie şi o aşteptate înfocată a acestei întâlniri.
Când vom avea sentimente de felul acesta, atunci vom putea numi cerul „casa noastră” fără să greşim.
Categorii
2 răspunsuri la “Cerul, „casa noastră””
Pocainta este verificata si prin dragostea fata de lumea aceasta, in mod practic si nu doar teoretic. Nu poti fi si cu lumea si cu Dumnezeu! Imparatia Cerurilor se ia cu navala, este un cuvant practic. Fiti implinitori ai Cuvantului ! Frumos de taios mesajul care te duce mai departe la viata de fiecare zi…
Am vrut să fie ca un duş rece, care te trezeşte la viaţă, la o viaţă spirituală cu Dumnezeul cel viu.
Viaţa aceasta fizică, în trup de carne oricum trece! Dar atât se luptă să ne amăgească cel rău, încât toată forţa noastră să o consumăm pentru lucruri care pier odată cu întrebuinţarea lor.