Ai crezut că ai prieteni


Ai crezut că ai prieteni
Să te-ajute în necaz
Dar în clipe de-ncercare
Când curg lacrimi pe obraz
Te trezeşti tot fără sprijin
Cei din juru-ţi s-au rărit
Fiecare cu –a lui treburi
Tu rămas-ai părăsit

Te frămânţi în stânga, dreapta
Ca să cauţi ajutor
Tu aştepţi o izbăvire
Un prieten salvator
Tu aştepţi o mână-ntinsă
Un umăr să te sprijine
Când te vezi tot singur însă
Pribegeşti printre suspine

Însă uite deodată
Vine sfântul Dumnezeu
El e cel ce grija-ţi poartă
Findcă eşti copilul său
Nu privi la oameni dară
Când te afli în necaz
Şi când lacrimi grele iară
Îţi brăzdează al tău obraz

Roagă-te cu stăruinţă
Către bunul Dumnezeu
Te apleacă cu credinţă
Să te-ajute-n ceasul greu
Nimeni în această lume
Nu-i aşa de credincios
Cum e pentru fiecare
Domnezeu, Isus Cristos!

autor:Greta Andreica

Similar Posts

  • Promisiuni în vremi târzii

    Promisiuni în vremi târzii A mai trecut un an pe a vieții în cale, Un an cu lupte dar și bucurii, Cu vești devastatoare, înfricoșătoare, Dar și promisiuni în vremi târzii. Un an cu zbateri dar și împliniri, Cu hotărâri adânci, copleșitoare, Cu renunțări ce vin într-un sfârșit Dar și dezamăgiri când totul doare! Un…

  • Aș vrea

    Privind în spate la viața ce a trecut fără de veste, Mai cer răgaz, mai cer putere, să mă înalt spre sfinte creste. As vrea sa pot întoarce timpul să îl trăiesc mai cu veghere Să nu mai risipesc viața pentru o clipă de plăcere. Aș vrea să caut adâncimea izvorului de apă vie, Să…

  • E ziua ta azi tara mea!

    E ziua ta azi, țara mea, e zi de aniversare! Toți români ne unim să-ți facem azi urare. Mulți ani în pace să trăiești liberă stăpână, Noi bogăție îți dorim și dăm mână cu mână. Esti darul noua hăruit ca să trăim in tine, Iar Dumnezeu te-a împodobit cum a știut mai bine. Privesc cum…

  • De ziua mea, adâncă mulțumire!

    Mă îndrept spre Tine sfinte Tată, Stăpân și Creator desăvârșit Azi mă închin cu reverență Pentru viață îți mulțumesc smerită! Eu sunt pe drum, Dar până unde Doamne? Nu știu și nici nu pot gândi Port, pleiade de trăiri la subsioară.. Printre cugetări încerc cu grijă a păși. Știu că iubesc viața cu ardoare, Sămânța…

  • Melancolie

    Pași-mi calcă pe alei, printre amintiri tăcute, Dar în nări am flori de tei, printre frunzele căzute! Caut primăveri arzând pe tăcutele cărări.. Inima privește adânc cugetând la calde veri.. Ce trecut-au peste mine cu căldură lor de foc, Viața în ruginiu mă poartă să pășesc și-n acest loc. Noua viață care vine peste mine…

  • Înarmat pentru luptă

    Când ai de parcurs, drum strâmt, anevoios, E greu pedestraș, să mergi singur pe jos. Drumul e îngust, cu mulți bolovani, Iar hiene pândesc ascunse între stani. Ele rup carne din tine cât încă ești viu, Doar lumina aprinsă le trimite-n pustiu! Atenție mărită trebuie să ai la orice pas, Unde calci, unde privești, cum…

8 Comments

  1. CIND DAI DE NECAZ TE TREZESTI CA TOTI CEI CARE AU FOST IN JURUL TAU ATUNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNCI CIND ERAI LA BINE,ACUM CIND ESTI MAI TRIST CA NICI O DATA ITI INTORC SPATELE!!!!!!!!!!!!!! ITI DA DOVADA CA NU TEA FOST NICI O DATA PRIETEN!!!!!!!!!!!!!! SI DEALTFEL DOMNUL NE VORBESTE PRIN SFINTA SCRIPTURA,,,BLESTEMAT FIE OMUL CARE SE INCREDE IN OM!!!!!!!!!!!D- ZEU SA TE BINECUVINTEZE!!!!!!!!!!!!!!

  2. O poezie frumoasă,adevărată.Multă sănătate vă doresc,și Dumnezeu să vă întărească în fiecare zi.

  3. Superba poezie si extrem de adevarata. Trebuie sa poti sa faci distinctie intre prietenii cu care iesi in oras si prietenii care iti sunt alaturi in momentele grele, evident cei din a doua categorie sunt un grup mai restrans.
    Pe de alta parte e bine sa nu astepti ajutor de la nimeni pentru ca aproape totul are in spate un interes, e mai bine sa incerci sa te aduni, sa nu te plangi de greutatile pe care le ai, pe prea putini intereseaza acest lucru, sa te rogi la Dumnezeu, sa ai incredere ca va fi mai bine si sa mergi mai departe.

    1. Mulţumesc! Mă bucură intervenţia ta, şi doresc ca Dumnezeu să te binecuvinteze să vegheze asupra ta. Să nu uiţi că El te iubeşte la fel ca pe Isus, la fel de mult!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *