Da din pâinea ta acum

Drag crestin ce azi traiesti inca pe pamant
Dumnezeu din cer te vrea sa devii mai sfant,
Iar credinta ce o afirmi azi cu a ta gura
Sa o poți impodobi cu fapte din Scriptura.

Dăruind din painea ta pruncului sărac din drum,
Tu vei deveni bogat în cer mâine nu acum.
Când va fi marea strigare în cerul glorios
Se va dovedi pe dată ce-ai făcut pentru Hristos.

Hainele tale de firma toate or putrezi
Insă faptele credinței te vor insoți!
Că degeaba îmbraci aici lutu-n nestemate
El se strică orişicum merge către moarte,

Dar prin Duhul de supui eul tău fălos
Vei prânzi odată sus cu Isus Hristos.
Întinde mâna cu iubire către cel lipsit
Şi vei fi în ceruri sus sigur răsplătit.

Nu închide-n mâna ta ce-ai primit în dar
Folosind doar pentru tine  egoist amar.
Sănătatea şi puterea ca să poți munci
Şi întelepciunea data harul de-a gândi,

Sunt din cerul cel de sus binecuvântări
Fãră ele ai fi pierdut singur pe cărări.
Numai Dumnezeu de sus te ține aşa să şti
Te îndemn fii credincios până-n veşnicii.

Nu păstra doar pentru tine nu fi egoist
E ferice ca să dai sa fii altruist.

Tot ce faci pentru Hristos nu e in zadar

Ea rasplata se întoarce ca un mare dar.

Ca in ziua aceia mare când vei fi strigat
Când cel drept va tremura lângã Împărat
Să ai tolba faptei plină aşa cum e scris
Să ai dreptul ca să intri în sfântul Paradis.

Amin . Greta Andreica .Bedford 31 mai 2019

Similar Posts

  • Promisiuni în vremi târzii

    Promisiuni în vremi târzii A mai trecut un an pe a vieții în cale, Un an cu lupte dar și bucurii, Cu vești devastatoare, înfricoșătoare, Dar și promisiuni în vremi târzii. Un an cu zbateri dar și împliniri, Cu hotărâri adânci, copleșitoare, Cu renunțări ce vin într-un sfârșit Dar și dezamăgiri când totul doare! Un…

  • Aș vrea

    Privind în spate la viața ce a trecut fără de veste, Mai cer răgaz, mai cer putere, să mă înalt spre sfinte creste. As vrea sa pot întoarce timpul să îl trăiesc mai cu veghere Să nu mai risipesc viața pentru o clipă de plăcere. Aș vrea să caut adâncimea izvorului de apă vie, Să…

  • E ziua ta azi tara mea!

    E ziua ta azi, țara mea, e zi de aniversare! Toți români ne unim să-ți facem azi urare. Mulți ani în pace să trăiești liberă stăpână, Noi bogăție îți dorim și dăm mână cu mână. Esti darul noua hăruit ca să trăim in tine, Iar Dumnezeu te-a împodobit cum a știut mai bine. Privesc cum…

  • De ziua mea, adâncă mulțumire!

    Mă îndrept spre Tine sfinte Tată, Stăpân și Creator desăvârșit Azi mă închin cu reverență Pentru viață îți mulțumesc smerită! Eu sunt pe drum, Dar până unde Doamne? Nu știu și nici nu pot gândi Port, pleiade de trăiri la subsioară.. Printre cugetări încerc cu grijă a păși. Știu că iubesc viața cu ardoare, Sămânța…

  • Melancolie

    Pași-mi calcă pe alei, printre amintiri tăcute, Dar în nări am flori de tei, printre frunzele căzute! Caut primăveri arzând pe tăcutele cărări.. Inima privește adânc cugetând la calde veri.. Ce trecut-au peste mine cu căldură lor de foc, Viața în ruginiu mă poartă să pășesc și-n acest loc. Noua viață care vine peste mine…

  • Înarmat pentru luptă

    Când ai de parcurs, drum strâmt, anevoios, E greu pedestraș, să mergi singur pe jos. Drumul e îngust, cu mulți bolovani, Iar hiene pândesc ascunse între stani. Ele rup carne din tine cât încă ești viu, Doar lumina aprinsă le trimite-n pustiu! Atenție mărită trebuie să ai la orice pas, Unde calci, unde privești, cum…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *