Se sparg alături valuri în tumult
Si-n pasu-mi măsurat mergând agale
îmi amintesc de vremuri de, demult
Când mă plimbam la fel pe ţărm de mare.
Şi câte Doamne s-au mai întâmplat
În viaţa mea, în lunga-mi pribegie
Picioru-mi cât de mult a şchiopătat…
Îţi spun cu lacrimi lungi de-o veşnicie.
Imensitatea apei se întinde-n zare
La ţărm de mare strig spre Tine Doamne
Şi bate vântu-n scurtele-i rafale
Eu trec păşind prin ale vieţii toamne.
Iar pescăruşi ce ţipă pe aproape
Şi-mi dau târcoale-n zbor ameţitor
Mă ceartă parcă pentru-a vieţii groape
Şi cât căzut-am Doamne de uşor!
Privesc la valul ce se sparge
Şi-un altul vine-n fugă peste el
Alături steaguri arborate-s în catarge
Nisipul auriu se-ntinde cu a lui mister.
Şi toate acestea îmi vorbesc de Tine
De măiestria Ta de Dumnezeu
Privind la viaţa mea îmi e ruşine
Plângând, te rog mă iartă Domnul meu.
4 răspunsuri la “La ţărm de mare”
Mi-a facut mare placere sa recitesc de trei ori, consecutiv, aceasta poezie.Fiti binecuvantata cu pace si liniste sufleteasca.
Mulţumesc! Mare este Dumnezeu, dătătorul păcii şi liniştei depline! Doresc să rămân cu El până la sfârşit.
Si zici c-ai schiopatat in lunga-ti pribegie ?
Pe tarmul marii lacrimi ai varsat o vesnicie ?
Ca vanturi in rafale sparg atatea valuri,
Si toamna roade bune-aduni pe dealuri…
Lasa marea-n urma, tu in cer ai idealuri.
Marea n-are nici o vină
Ea era martor tăcut
Eu sunt ceea cu pricină
Căci pământeasca rădăcină
Multe rele a făcut!
Mulţumesc pentru îndemnuri, ai mare dreptate dar… încă nu am ajuns la desăvârşire. Doamne ajută!