În zbor spre nemurire
Trăind ca fiinţă pământească
În alergarea mea şovăitoare,
Descoperit-am Patria Cerească
Şi că există viaţă viitoare!
Dar cum putea-voi oare să strunesc
Pornirile-mi rebele spre himere,
Când înger şi demon în mine trăiesc
Iar eu năzuiesc zi de zi către ele.
Lupt să-mi iau zborul spre ce e ceresc,
Să mă-nchin, cu credinţă în Tine…
Uşor şovăind… spre teluric păşesc
Iar căderea… îmi aduce ruşine!
Cum voi putea oare să-nving
Acest trup care roabă mă ţine?
Cine mă va ajuta, viaţa s-o câştig
Şi să nu rămân zdrobită-n ruine?
Dar în cumplita frământare…
Coboară har în sufletu-mi trudit
El, Isus se scoală în picioare!
Şi-mi spune: „îndrăzneşte fică Eu am biruit”
Străpunsă-n duh de-un foc mistuitor
Ce niciodată-n mine n-a mai poposit,
Am înţeles că pe cărare cu Isus este uşor
Şi la picioarele-I m-am prăbuşit.
El m-a eliberat de orice rătăcire
Cu apă vie duhul mi-a umplut,
Azi cânt voioasă plină de uimire
Când văd cum El transformă un biet căzut.
Iar sus în cer, uita-voi pe vecie
De luptele ce-am dus aicea jos,
M-oi desfăta în sfântă bucurie
Şi am să fiu pe veci lângă Hristos.
Lupta e cumplită între rău şi bine
Doar Duhul prin credinţă te scoală din ruine
Cât firea mai trăieşte… sau e în agonie…
O mică-nţepătură, te umple de mânie
Uitată-i pocăinţa şi tot ce este sfânt
Iar ura izbucneşte, răneşte prin cuvânt
O sabie e limba cu care… s-a cântat
Iar omul slab, teluric… căzut e în păcat!
🙂 Mulţumesc frate Zaharia.
Te lupta, fiica, iti struneste relele porniri
Inger fii, nu demon, in ziua sfintei mantuiri;
Sa te patrunda, sora, focul sfant mistuitor
Il lasa sa te-aprida de al vesniciei dor…