Limba
Limba, un mădular aşa de mic…
Aprinde roata vieţii din nimic!
De nu este îmblânzită
De Duhul limba ta,
Te bagă în necazuri.
Îţi face un chin viaţa.
Nici un om pe lume,
N-o poate îmblânzi
Doar, Duhul Sfânt e cel
Ce-o poate înnoii.
Cu limba blestemi crunt,
Pe cel ce ţi-a greşit
Însă la rugăciune…
Când tu „eşti pocăit”
Ce binecuvantari,
Rosteşti cu limba ta,
Ce slavă, ce-nchinare!
Uimeşti cu… lauda ta.
Ai şi uitat că… adesea ai hulit,
Nu te-nşela degeaba!
Domnul te-a auzit!
Fraţilor nu aşa trebuie să fie,
Că sus în cer, în slavă
Tot ce-ai spus se scrie.
Când graiul ţi-e curat şi liniştit
Arată că izvorul, chiar este curăţit
Nimic nu poate tulbura, vâna de izvor
Când viaţa ţi-e predată
Ca rob ascultător.
Întreaga ta făptură,
Când este transformată
Chiar limba şi-a ta gură
De Domnul e schimbată
Limba ta-i unealtă
În mâna Celui Viu,
Trezeşte-te acuma!
Cât încă nu-i târziu
Predă-ţi acuma viaţa
În slujba cerului,
Ca altfel ea te bagă…
In adâncul iadului
Atâta cleveteşte,
Atâtea rele spune
Că ştie toate cele
Câte se-ntâmplă-n lume
Lacăt de vei pune,
Acum pe gura ta…
Satan v-a sta în umbră,
Statornic v-a veghea!
Dar…
Prin puterea credinţei,
Să ştii, vei birui!
Şi limba ta cu vorba
Nu va mai biciui.
Duhul o-noieşte, o face o unealtă
De cinste, nu de-ocară
Şi ceru-ntreg tresaltă.
Că biruieşte iar puterea Domnului!
Ce schimbă şi-noieşte,
Chiar limba omului!
amin 20 04 2010 Zalau