Pe drumul vieţii
Urcând pe culme către Tine Tată
Se prăvălesc de-avalma bolovani
Privirea-mi uneori înceţoşată
Nu Te zăreşte ca şi altădată
Şi mă cuprinde frica de duşmani.
Din care parte a sufletului meu
Se naşte oare atâta teamă?
Care se cuibăreşte adânc mereu,
Mi-aduce-n piept oftatul greu
Şi o povoară ca, de-aramă.
Oricât ar da, stăini sau fraţi, în mine
Oricât m-ar duşmăni oamenii răi
Nu mă lăsa în teamă, spaimă şi ruşine
Ci dă-mi încredere deplină-n Tine
Să nu mă rătăcesc cumva dintre ai Tăi
Când drumul vieţii urcă sinuos,
Şi se-ngustează-ntortocheata cale
Eu mă-nfior, te strig duios
O Doamne! Şi te rog frumos,
Mă ocroteşte cu-aripile Tale!
Tu peste teamă, scrie biruinţă!
Sorbită din căuşul palmei Tale,
Va-nlătura amara neputinţă,
Va întării infima mea credinţă,
Să merg cu sârg pe sinuoasa cale.
Amin
Zalau, martie 2o11
Mulţumesc frate George! Gestul tău contează pentru mine! Îţi doresc mult Har şi binecuvântări în tot ce faci. Te mai aştept pe site. Pace
Am vizitat site-ul tau si sincer imi place!
Felicitari!
Am vazut de asemenea ca citesti poeziile mele si-ti multumesc pentru comentariile incurajatoare!
Domnul sa te binecuvinteze!
G.P. – Chicago