Pe pamant strain


Pe pământul unde Tu m-ai aşezat
Ciocârlia cântă după sfântu-Ţi sfat
Sufletul în taină îţi vorbeşte
Este toamnă iar, pământul rodeşte.

Schimbă-n mine Doamne ce este firesc
Că se duce vremea şi îmbătrânesc
Este toamnă Doamne, asta ştiu prea bine,
Roadele din mine însă sunt puţine.

Cel rău tot loveşte cu ciocanul lui
Ţărâna tresare, tremură-un gutui
Frunze cad deavalma, totul se.ofileşte
Se frământă lutul, iarna se zăreşte.

Cum să trec prin iarnă sfinte Dumnezeu
Când sărac e straiul care îl am eu?
Hainele-s puţine asta vreau să spun
Iar încălţămintea s-a tocit pe drum.

Pune peste mine haina Ta de Har
Să nu-mi fie toată truda în zadar
A neprihănirii fapte să mă însoţească
Sprijin să îmi fie propteaua-ţi cerască.

sept. 2011

Similar Posts

  • Promisiuni în vremi târzii

    Promisiuni în vremi târzii A mai trecut un an pe a vieții în cale, Un an cu lupte dar și bucurii, Cu vești devastatoare, înfricoșătoare, Dar și promisiuni în vremi târzii. Un an cu zbateri dar și împliniri, Cu hotărâri adânci, copleșitoare, Cu renunțări ce vin într-un sfârșit Dar și dezamăgiri când totul doare! Un…

  • Aș vrea

    Privind în spate la viața ce a trecut fără de veste, Mai cer răgaz, mai cer putere, să mă înalt spre sfinte creste. As vrea sa pot întoarce timpul să îl trăiesc mai cu veghere Să nu mai risipesc viața pentru o clipă de plăcere. Aș vrea să caut adâncimea izvorului de apă vie, Să…

  • E ziua ta azi tara mea!

    E ziua ta azi, țara mea, e zi de aniversare! Toți români ne unim să-ți facem azi urare. Mulți ani în pace să trăiești liberă stăpână, Noi bogăție îți dorim și dăm mână cu mână. Esti darul noua hăruit ca să trăim in tine, Iar Dumnezeu te-a împodobit cum a știut mai bine. Privesc cum…

  • De ziua mea, adâncă mulțumire!

    Mă îndrept spre Tine sfinte Tată, Stăpân și Creator desăvârșit Azi mă închin cu reverență Pentru viață îți mulțumesc smerită! Eu sunt pe drum, Dar până unde Doamne? Nu știu și nici nu pot gândi Port, pleiade de trăiri la subsioară.. Printre cugetări încerc cu grijă a păși. Știu că iubesc viața cu ardoare, Sămânța…

  • Melancolie

    Pași-mi calcă pe alei, printre amintiri tăcute, Dar în nări am flori de tei, printre frunzele căzute! Caut primăveri arzând pe tăcutele cărări.. Inima privește adânc cugetând la calde veri.. Ce trecut-au peste mine cu căldură lor de foc, Viața în ruginiu mă poartă să pășesc și-n acest loc. Noua viață care vine peste mine…

  • Înarmat pentru luptă

    Când ai de parcurs, drum strâmt, anevoios, E greu pedestraș, să mergi singur pe jos. Drumul e îngust, cu mulți bolovani, Iar hiene pândesc ascunse între stani. Ele rup carne din tine cât încă ești viu, Doar lumina aprinsă le trimite-n pustiu! Atenție mărită trebuie să ai la orice pas, Unde calci, unde privești, cum…

4 Comments

  1. Pace si sanatate la toti sfintii, toate bunele urari familiei tale, sora Greta.

    Iubesc de asemenea arta cuvantului cu toate valentele lui, fie ca este in proza, fie in versuri, motiv pentru care din cand in cand mai intru pe blogul tau, mai las un gand, un cuvant, o dorinta, care se intampla sa ne fie comuna, sa ni se suprapuna.

    Fii binecuvantata de Domnul, Greta A si sa fii increzatoare in ceea ce faci, ca pentru multi traitori obisnuiti, pentru oameni ca mine, versurile tale aduc o mireasma, un alin, o incurajare.

    Pe cand un volum de versuri semnat Greta Andreica ? Ar fi binevenit.

  2. Muţumesc frate Zaharia, Dumnezeu să vă răsplătească pentru postările pe care le faceţi pe siteul meu. Mă bucură prezenţa Dumneavoastră pe pagina mea şi doresc ca Dumnezeu să vă însoţească în tot ce lucraţi pentru El.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *