Nu renunţa niciodată!
Dimineţi sumbre, ploioase şi mohorâte, parcă vor să împiedice mersul meu înainte pe drumul vieţi care şi aşa este destul de accidentat.
Un drum care devine tot mai ingust, mai abrupt, iar mersul meu, tot mai greoi şi uneori şchipătat.
Pe drumul care urcă mereu îngustându-se, urc şi eu anevoios, deşi sudoarea curge peste trupul trudit. Mădularele bolnave le simt tremurând dar nu vreau să mă opresc, să mă odihnesc, am mereu în minte frica alunecării.
Urc purtându-mi povara, pe care mereu spun că am lăsat-o la piciorul crucii, dar greutatea ei o simt cum mă apasă în fiecare clipă.
Văd pe unii care urcă pe lângă mine grăbiţi, pe când alţii coboară încet… alunecând la vale.
Îmi şterg sudoarea cu dosul mâinii şi mai cer credinţă să pot merge mai departe
. Din cauza puţinei credinţe mai port o povoară pe care o puteam lăsa demult jos.
Ştiu sigur că aici este problema! Ea, credinţa eliberează, credinţa ridică şi dă noi puteri de înaintare.
Chiar dacă înaintarea este una greoaie şi anevoioasă mă uit spre creste şi simt aerul curat care este pe înălţimi. Urc cu nădejdea că într-o zi voi fi acolo… fără povară, fără boli, fără neputinţe.
Nu voi renunţa niciodată!
Greta Andreica
24 Februarie2013
(Oricât de greu este drumul pe care mergi, prietene, nu renunţa niciodată la Hristos!)