Categorii
poezii

Pruncul sfânt


„Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”(Luca 2, 11-12)

E craciun din nou pe plai,
Sărbătoarea bucuriei.
Vin colindători cu alai
Se colindă-n dulce grai
Frâu se dă copilăriei.

Ne amintim că s-a născut
Într-o iesle Pruncul Sfânt,
El cel fără de-nceput
S-a născut umil, tăcut,
Să ne aducă Sfânt Cuvânt.

Dezbrăcatu-s-a de slavă
Ca să vină pe pământ,
Să schimbe fiinţa firavă,
Omul, fiinţa mică slabă
Să îl facă sfânt, sfânt, sfânt!

Slavă lui Isus Mesia!
Ce venit-a pentru noi,
Ca s-aducă bucuria,
Să ne redea veşnicia
Ca să fim în cer eroi.

Astăzi colindăm cu toţii,
Ne-amintim de pruncul sfânt
Şi bunicii şi nepoţii,
Îl glorificăm cu toţii
Că s-a născut pe pământ.

amin
Zalau, dec. 2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *