A apus speranța ce o țineam la subsioară
In tăcerea nopții seci a plecat încet să moară,
Se aud în depărtări oști ce vin călare,
Crunta deznădejde se arată-n zare.
Pe al vieții trainic umar visul ce ardea în taină,
S-a tot rupt încet încet ca o veche haină.
Iar lumina din privire ce sclipea ca și o torță
S-a stins când a fost atinsă de a tradarii forță.
Peste tot pluteau aievea mii și mii de fluturi
Astăzi însă doar tăcerea plânge printre ciuturi.
Iar din verde de smarald ce umplea cărarea
A ramas doar cenușiu este plină zarea!
Ochiul inimii tăcut pleoapa și-o închide,
Să nu vadă când șiret , cel iubit o vinde.
…. sunt oameni răi; ei pândesc* ca păsărarul care întinde laţuri, întind curse şi prind oameni. Ieremia. 5. 26
Greta Andreica 11 03 2017