Poezii

  • Vine Domnul!

    Vine Domnul! vine, este seară Timpul lumii e la asfinţit… Câinii scheaună pe-afară, Te întreb creştine: Tu eşti pregătit? Oştile cereşti încet se-adună, Pregătite de măreţ eveniment. Pe pământ, cutremure, furtună, Prevestesc sfârşitu-n chip strident. Oamenii politici stau la mese Căutând o rezolvare cu efect, Cel viclean în umbră planuri ţese Sunt vizaţi cei sfinţi…

  • Dedicare

    Omul dedicat lui Dumnezeu este pe de-a-ntregul devotat, toată mintea, trupul, duhul său, tot ce este, întregul eu… e deplin lui Dumnezeu predat. Este om al rugăciunilor fierbinţi, stă de vorbă-n Duh cu Dumnezeu, n-are alte pasiuni, alte dorinţi… părtăşie are cu cei sfinţi caută să crească-n duh mereu. El în nici un greu nu-abdică…

  • Pe drum

    Cât am trăit în lumea largă, Umblând hai-hui în drumul meu Viaţa fiindu-mi tare dragă M-am rătăcit de Dumnezeu. Crezut-am că-s stăpân pe mine Şi pot să fac tot ce doresc, Dar n-am ştiut socoate bine… Şi-am început să rătăcesc. Au curs mereu ploi reci de toamnă Ce au pătruns al meu veşmânt, Iar lumea,…

  • Limba

    Limba, un mădular aşa de mic… Aprinde roata vieţii din nimic! De nu este îmblânzită De Duhul limba ta, Te bagă în necazuri. Îţi face un chin viaţa. Nici un om pe lume, N-o poate îmblânzi Doar, Duhul Sfânt e cel Ce-o poate înnoii. Cu limba blestemi crunt, Pe cel ce ţi-a greşit Însă la…

  • Calea

    Calea-i una ce e ingusta, E trasata de Hristos, Este grea, dar este dreapta, Pe ea iesi victorios. Putini afla aceasta Cale, Nu se-avanta multi pe ea, Nu te poarta in „osanale” Ci necazuri sunt pe ea. Bucurii, tu ai din Duhul Dumnezeului de sus, Insa pentru fire-i lupta, Caci placeri pe Cale nu-s. S-o…

  • Psalmul 142

    Glasul meu te strigă Tată În rugăciune stau plecat Îţi aduc povoara toată… Cer ca să fiu ascultat. Focul tot Ţi-l vărs-nainte, Strâmtorarea azi Ţi-o spun Mă cunoşti sfinte Părinte, Ştii cum umblu pe-al meu drum. Însă o cursă-mi aruncară Dar priveşte Tu spre ea, La loc larg mă scoate iară Doar Tu ştii viaţa…

  • Zburând împreună

    Pământul şi cerul mister şi culoare, joc de imagini… scăldate în soare. Zbor de cocori, flori ivorii, fluturi ce zburdă, glas de copii… Zburând către mâine nădejde purtând Aripi ce cresc… sau se năruie-n gând. Rodire şi cântec, durere, blestem, mâini ce trudesc, asta suntem! Minune creată de Cel ce e Rege! Ce ştie în…

  • vino Doamne

    Vino Doamne! Cum să-mi ţin curată a vieţii cărare Când lupte cumplite duc aici în vale? Când vrăşmaşu urlă, mă ameninţă iar Vrea să mă convingă că lupt în zadar. Pe cărarea vieţii, spinii se-nmulţesc Duhuri stau şi-aşteaptă să mă prăpădesc Îmi întinde curse zi de zi Satan Iar pofta m-atrage înspre cel viclean. Ce…

  • Pe înălţimi

    De vrei să umbli pe-nălţimi cereşti Pe munte sus pe Domnul să-ntâlneşti Tu să insişti arzând de dor mereu, Că doar aşa ai să poţi gusta din Dumnezeu Iar de ajungi să guşti din El vreodată Eşti dezlegat pe veci de lumea toată Plăcerile de-o clipă nu te mai atrag Nimic în lume nu-ţi mai…

  • Pe pamant strain

    Pe pământul unde Tu m-ai aşezat Ciocârlia cântă după sfântu-Ţi sfat Sufletul în taină îţi vorbeşte Este toamnă iar, pământul rodeşte. Schimbă-n mine Doamne ce este firesc Că se duce vremea şi îmbătrânesc Este toamnă Doamne, asta ştiu prea bine, Roadele din mine însă sunt puţine. Cel rău tot loveşte cu ciocanul lui Ţărâna tresare,…

  • Prietene zâmbeşte!

    Când soarele se-ascunde Când iarba nu mai creşte Când vântul se aude Iar ploaia te pătrunde Prietene zâmbeşte! Când prietenii au plecat Când ura te loveşte Când nimeni nu-ţi dă sfat Şi toţi s-au depărtat Prietene zâmbeşte! Când cel iubit din casă Cu vorba te loveşte De tine nu îi pasă Cu ură te apasă…

  • Vara

    Plouă stele, plouă flori ninge cântec de viori. Cad petale cenuşii roze, galbene, aurii Cântă ciocârlia tril râde-n iarbă un copil. Vara aleargă prin livezi peste câmpuri trec cirezi grâu se strânge în hambare trudesc oameni la hotare Caise, piersici aurii sunt culese de copii. Un timp pentru al tău folos de lucrezi pentru Hristos…

  • Rob sau fiu?

    Este vremea să i-au decizii, dar…ce decizii când mintea fuge precum soarele pe cer? E greu să iei decizii dar mai greu este să le duci la capăt, dar… unde e capatul? Of, când vom ajunge să înţelegem necuprinsul şi să pricepem adâncimile în care uneori mintea noastră parcă se scufundă… când vom şti? Aştept……

  • Doamne-n drumu-mi pământean…

    Doamne-n drumu-mi pământean Către-npărăţie, Mă păzeşte de satan De vrăşmaşul cel viclean Să-ţi slujesc doar Ţie. Pune râvnă-n duhul meu Să privesc numai spre Tine Să-ţi urmez prin orice greu Să Te ascult mereu, mereu Săvârşind doar bine. Vreau să ard în întregime Pentru Tine Tată Şi în orice-ntunecime Sau în crudă adâncime Să rămân…

  • În amintirea mamei

    In memoriam Privesc la vremea cea trecut Şi-mi amintesc privirea-ţi caldă, Privirea care mă citea tăcut Şi vocea care care răsuna plăcut Că mă iubea-i atât mămică dragă! Azi trupu-ţi stă într-un mormânt Iar sufletul la Tatăl se-odihneşte, Că ai trăit mereu curat şi sfânt Şi te-ai luptat pe acest pământ Crezând în Cel ce…

  • Ia toată armătura, ridică-te la luptă!

    Cand multi in lupta acum abdica, Te chem crestine, fii victorios! Porneste inainte fara frica! Spre cer privirea ti-o ridica, Urmeaza invatatura lui Hristos. Mijlocul sa-l ai incins cu adevarul Imbracaminte, platosa neprihanirii, Cu ravna Evangheliei incaltat piciorul, Ca un soldat urmand superiorul, Pe front luptand cu armele iubirii. Pe cap sa-ti pui azi coiful…

  • Şi asta va trece

    Se spune că într-o zi bijutierul împătatului David a ieşit supărat foc de la împărat. În curtea palatului l-a întîlnit pe înţeleptul Solomon, copil pe vremea aceea. -De ce eşti supărat meştere aurar? La întrebat copilul. -Cum să nu fiu supărat, că tatăl tău caută să-mi ia viaţa, uite mi-a cerut să-i fac un inel…