Psalmul 142

Glasul meu te strigă Tată
În rugăciune stau plecat
Îţi aduc povoara toată…
Cer ca să fiu ascultat.

Focul tot Ţi-l vărs-nainte,
Strâmtorarea azi Ţi-o spun
Mă cunoşti sfinte Părinte,
Ştii cum umblu pe-al meu drum.

Însă o cursă-mi aruncară
Dar priveşte Tu spre ea,
La loc larg mă scoate iară
Doar Tu ştii viaţa mea.

Nimeni nu mă mai cunoaşte
E pierdută-orice scăpare
Doamne vino de-mi vorbeşte
Scapă-mă din încercare!

Eşti scăparea mea o Doamne!
Partea mea de moştenire…
Cel ce lasă adesea semne
Pentru-ntreaga omenire.

Sunt nenorocit de tot…
Mă-nconjoară gânduri rele.
Doamne vino! Nu mai pot!
Auzi strigătele mele.

Cei ce azi mă prigonesc
Mai puternici sunt ca mine,
Iată, toţi mă ocărăsc
Nu mă lăsa de ruşine!

Scoate-mi sufletul la larg
Din temniţa-ntunecoasă
Doamne eu te strig cu sârg
Căci durerea mă apasă.

Când cu mâna Ta cea mare
O să vii, să îmi faci bine,
Toţi sfinţii din adunare
Strânşi vor fi pe lângă mine.