Când a cântat cocoşul

P e t r u

Om al mării, năvalnic în simțire,
Însă când de la pește a fost chemat,
A fost marcat de-a Domnului iubire
Ce i-a pătruns în piept și în gândire,
Că totul a lăsat… și L-a urmat.

I-a fost alături în întreaga Sa lucrare
Și L-a iubit mai mult decât ceilalți,
Sărea-nainte cu avânt, dar și necugetare,
Prin Duhul a rostit că Domnul este mare,
Că este Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt.

Și s-a apropiat momentul răstignirii,
Când Petru a spus: „Eu nu Te părăsesc.”
Dar, pus în teasc, n-a rezistat zdrobirii,
Căci teama și-ndoiala i-au fost zbirii,
Iar el s-a lepădat de Domnul său ceresc.

Atunci Isus Și-a întors privirea
Și țintă S-a uitat în ochii lui.
A înțeles că-n hățuri l-a prins firea;
Când a cântat cocoșul, s-a produs trezirea,
Iar Petru s-a căit amar de lepădarea lui.

După înviere, Domnul l-a-ntrebat pe nume:
„Cât oare, Petre, cât anume Mă iubești?
Mă iubești mai mult decât orice pe lume?
Că Eu sunt Cel care ți-am dat un nume
Și în lucrare te trimit să-Mi slujești.”

Și a venit și ziua Cincizecimii, iată,
Când Duhul Sfânt a coborât în jos,
Iar Petru a fost umplut de-ndată,
Ființa-ntreagă cu putere i-a fost echipată,
El n-a mai fost nici laș și nici fricos.

Om aspru care s-a luptat cu marea,
Cu stihii ce împotrivă îi stăteau,
Dar a învins, căci a avut menirea
Să fie stâlp — aceasta i-a fost chemarea!
Iar cei din jur, privind, se minunau.

Astăzi te cheamă Domnul și pe tine
Să te-nrolezi în marea Sa lucrare.
De ai să-L accepți, de nu-ți va fi rușine,
El îți va transforma viața-n bine,
Iar sus, în cer, răsplata-ți va fi mare!