Tu ai plecat luând cu tine
Si inima ce-n pieptul meu bătea
Iar azi privind printre suspine
Nemaiștiind ce a fost rău sau bine
Imi amintesc doar ploaia ce curgea.
Părea ca cerul plânge pe cărare
Iar frigul, ceata se intețeau,
Si ne priveam cu infrigurare
Luptând să trecem peste clipa care doare
In timp ce legi umane se împotriveau.
Dar ce bizară fost-a acea stopare
Natura, cerul, inima-mi plangea
Dar cum să lupt să pleci in depărtare?
Când te voiam aici cu intreaga mea suflare….
Si totuși, asta atunci se întâmpla!.
Si au trecut și zilele testării
Cu framântări cu întrebări și gânduri,
Si-am înteles privind în largul zării,
Nimic nu e la voia întâmplării
Iar între noi sunt netrecute ziduri.
Cu geamantanele vieții stând alături
In tot lăuntrul s-a făcut tăcere
Si se așterneau in suflet iar omături,
Ca te simțem departe, nu alături,
in inimă frustrare și durere.
Aveam doar mâinile înghețate.
Văzând privirea ta pierdută, întrebătoare.
Stiam că pleci acum pe adevarate,
Erai deja plecat, erai deja departe,
Erai deja in lumea ta cu soare.
Si am privit in zare pasarea de fier
Ce te purta în zbor în departare,
Iar sufletul mi s-a umplut de ger
Am strans doar fulgarinul jos sub cer
Si-am inteles iubirea tare doare!
Greta Andreica 29 10 2015
