Categorii
Fără categorie

Miracol

Miracol
Tristeți absurde mă încearcă
Când văd că lumea asta întreagă
Aleargă de parcă ei veșnici sunt
Uitând că suntem doar … pământ.
Ura, hula, fără sens nu o înțeleg
Invidia, și răutatea ce-o culeg!
De ce… Când buni putem să fim?
Că într-o zi, oricum, cu toți murim!
De suntem regi sau cerșetori,
Cu o moarte toți suntem datori.
Atunci de ce să fim așa de răi,
Să ne urâm, parcă am fi călăi ?
Sub soare, dragii mei, toți avem loc
Să aprindem deci al dragostei sfânt foc.
Avem păduri și munți și văi, izvoare,
Oceane, mări, și păsări zburătoare!
Animale, fluturi, și atâtea felurite ori!
Ce ne zâmbesc în sute de culori.
Să lăsăm ura, fuga neloială după bani,
De ce să fim atunci, haini, dușmani?
Când putem fi ca frații pe pământ,
O vorbă bună, zâmbet, un bun gând!
Timpul nu-l deținem, el trece prin noi,
Ne vom vedea la Judecata de apoi.
Dar cât suntem aici să nu uităm
Viața e miracol! Să ne bucurăm.
Bedford 29.01

Categorii
Fără categorie

Trimite-mă!

Trimite-mă!

Trimite-mă Isuse
Oriunde pe pământ,
Sunt ciobul de îndemână
Ascult de al Tău Cuvânt.

Sunt mesagerul gata
Să mă zoresc la drum,
Nu vreau să lenevesc
În slujbă nicidecum!

Sunt datoare Doamne!
Mai mult sunt decât toți!
Trimite-mă pe ogoare
Ulei îți cer, Tu poți!

Să umpli vasul meu
Cu undelemnul sfânt
Izvoare să țâșnească
Din mine pe pământ.

Vreau să îți port stindardul
Sunt omul ce spun „da”
Mă învoiesc în totul,
Să ascult porunca Ta.

Iar voia Ta preasfântă,
Să o împlinesc mereu
Că Tu ești Domn și Tată,
Iar robul Tău sunt eu.

Acolo unde alții
Nu vor să ostenească
Trimite-mi Duhul Tău
Să mă învrednicească.

Cuvinte înțelepte
Să pui în gură mea,
Ca oamenii să creadă
Să lase calea rea.

Exemplu în purtare
Vreau pentru toți să fiu,
Să te vestesc oriunde
Până când nu e târziu.

Ajută-mă pe cale
Să țin al Tău cuvânt
Că sunt așa datoare
Iar Tu ești sfânt, sfânt, sfânt!

Pictură și versuri: Greta Andreica
Bedford, ianuarie ’24

Categorii
Fără categorie

Rătăcind printre anotimpuri

Rătăcind printre anotimpuri

Ce este viața noastră dacă nu un vânt
Ce zburdă anostă printre anotimpuri ?
Când pe pământ e larmă în faptă și cuvânt
Rănind adesea a sufletului câmpuri.

Durerea stă chircită în tăcere …
Cine s-o mai audă in zgomotul infern?
Când unul vrea căldură și putere
Altul e mulțumit cu traiul său cel tern?

În timp ce viața ne vorbește în șarade
Zburdă anotimpurile în continuu mers,
Soarele, caldura lui, ne mângâie ne arde,
Și credem că suntem stăpâni în univers.

Planuri, dorințe, vise in zorii dimineții.
Piept prea umflat pentru un biet pion,
Apoi când ne-am pierdut în vălul ceții
Cu amintiri sub braț zăcem într-un peron.

Ne credem lei, deși suntem ades furnică,
Realizările le supraestimăm
Clădim adesea vânt și secerăm nimica
Într-un târziu tăcuți ne resemnăm.

De nu găsim busola spre îndreptare
Care țintește spre un Creator Desăvârșit,
Încet ne pierdem orișice orientare
Rătăcim printre nimicuri până la sfârșit.

16 01 ’25; pictură și versuri: Greta Andreica, Bedford