Cu glas de toamnă plâng a înserare
În timp ce frunze cad pe alei,
În țara românească este mare jale
Uciși la Colectiv au fost copiii sai.

„E seara în care vom muri”, scria anunțul
De flăcări învelit, o ce durere!
Şi iată s-a întâmplat neprevăzutul
Când flăcări au căzut… apoi… tăcere!

Un fum înecăcios și răni cumplite,
Iar oamenii își strigă neputința,
Doar piele arsă asfaltu*  înghite,
În ceas târziu… a început căința.

Revoltă, lacrimi și durere
Ne plângem morții prea devreme,
Parinții îsi freacă mâinile-n tăcere
O națiune întreagă-n lacrimi geme.

***
O Doamne, Te rugăm ne iartă iară!
Că prea puțin facut-am pentru Tine
Că nu am “ars”,  ca nimeni să nu piară
Ne smerim cu fețele umplute de ruşine.

***
Oameni ai Domnului veniți la luptă
Să nu ne închidem iar între betoane
Să ne amintim că Dumnezeu ascultă
Iar tineri sunt în țară milioane.

Greta Andreica
03 11 2015